Adrian Mutu ia o avere după ce a fost dat afară chiar în ziua în care își înmormânta mama! Ce sumă îi plătesc azerii
Antrenorul Adrian Mutu e la un pas de CFR Cluj, după ce a primit o sumă importantă de la azerii de la Neftci Baku.
Mutu va primi salarii compensatorii pentru 6 luni, aproximativ 350.000 de euro, scrie Sportinfo, care precizează că antrenorul a renunțat la remunerația pentru sezonul următor.
Adrian Mutu ia o avere după ce a fost dat afară chiar în ziua în care își înmormânta mama! Ce sumă îi plătesc azerii
Salariul lui Mutu la Neftchi Baku a fost în jur 700.000 de euro, conform declarațiilor impresarilor Ioan Becali din această vară. Mutu se află acum în țară, după ce sâmbătă a fost prezent la funeraliile mamei sale.
Adrian Mutu a semnat în luna iulie un contract pe doi ani cu Neftci Baku, echipă care a încheiat pe locul 3 ultima ediţie a campionatului Azerbaidjanului.
Despărţirea s-a făcut cu acordul părţilor.
“Neftci îi mulţumeşte lui Adrian Mutu pentru colaborare şi pentru munca depusă şi îi urează succes în viitoarele activităţi. În acelaşi timp, clubul îi transmite condoleanţe sincere lui Adran Mutu după moartea mamei sale”, a notat gruparea azeră în social media.
Înainte de a veni la Neftci, Mutu a fost la FC Rapid, pe care o antrena din martie 2022. În august, gruparea azeră a fost eliminată de Beşiktaş Istanbul în turul 3 preliminar al Europa Conference League.
Acum există tot felul de informații că Mutu se va întoarce în Superliga.
„Adrian Mutu a reziliat contractul cu Neftchi Baku și se îndreaptă spre…CFR”, a scris Gabi Balint. CFR Cluj a încheiat anul pe locul 2, cu 36 de puncte în 21 de etape, la opt lungimi în spatele liderului FCSB.