Adrian Mutu, antrenorul echipei Rapid București, a susținut o conferință de presă premergătoare meciului cu CFR Cluj și a vorbit, printre altele, și despre Marius Șumudică, antrenor la Al Raed.
Partida dintre Rapid București și CFR Cluj se va disputa duminică, 30 octombrie, de la ora 21:00, în cadrul etapei cu numărul 16 din Superliga, pe stadionul din Giulești.
Recent, Marius Șumudică l-a lăudat pe Adrian Mutu, deși în momentul în care acesta a fost numit în funcția de antrenor la Rapid, Șumi a făcut scandal că giuleștenii nu au ales un rapidist pentru banca tehnică a echipei sale de suflet.
Marius Șumudică s-a declarat impresionat de felul în care Adrian Mutu vorbește, atât la interviuri, cât și cu jucătorii.
Auzind declarația lui Marius Șumudică, Adrian Mutu i-a transmis acestuia că îl așteaptă alături de echipă la meciul cu CFR Cluj.
„Îl așteptăm la meci pe Marius Șumudică. E rapidist sută la sută, îl așteptăm. Am auzit că zilele trecute a vorbit frumos despre mine de data asta. Îl așteptăm cu drag, mai vedem după meci (n.r. râde)”, a spus Adrian Mutu, la conferința de presă.
„Nu am nicio relație cu niciunul dintre dânșii (n.r. din conducerea clubului Rapid). Îi respect, îi felicit. Pe Mutu îl felicit, sunt alături de el. Îmi place modul lui de a se exprima, de a se exprima ca antrenor, e opusul meu. Când vorbește, se vede că are dicționarul la el, vorbește articulat, discursul e bine pus la punct. Am înțeles că are un discurs bun și în vestiar. Se vede că este un lider. Bravo lui!”, a spus Marius Șumudică, la Digi Sport.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER