Adrian Mutu reacționează după ce suporterii Rapidului i-au cerut demisia la finalul meciului cu Universitatea Craiova
Adrian Mutu a reacționat după ce suporterii celor de la Rapid i-au cerut demisia la finalul meciului cu Universitatea Craiova, pierdut de giuleșteni cu scorul de 1-3.
Adrian Mutu a reacționat după ce suporterii de la Rapid i-au cerut demisia
„Briliantul” i-a „înțepat” pe ultrașii giuleșteni și a atras atenția asupra faptului că formația „vișinie” a reușit să se mențină în fruntea clasamentului pe toată durata sezonului, fapt ce a fost dat uitării foarte rapid după prima serie negativă de rezultate.
„Este o criză de rezultate. Și astăzi meciul a fost condiționat de roșu, e greu să joci 80 de minute în inferioritate cu Craiova și să obții ceva. Băieților nu am ce să le reproșez, au vrut, au luptat, au rezistat bine 70 și ceva de minute. Meci condiționat după un roșu acordat foarte ușor.
Și decizia proastă luată de Costache, dar și să dai două galbene în jumătatea adversă mi se pare foarte ușor. Dacă o vedeți așa, probabil, dar suntem condiționați de regula under, în momentul ăsta, având under în teren, am făcut schimbarea cu Jayson, dar îl aveam pe Sefer și celălalt under era fundaș central, nu avea sens.
Criza asta de rezultate este logică, mulți jucători nu sunt în formă. Cu Sepsi a fost un meci în care echipa nu a jucat bine, dar astăzi, când iei roșu în minutul 13 se schimbă orice tactică și totul se năruie. Băieții au luptat, ei au dat golurile în final, e normal să câștigi meciul având un om în plus.
Eu sper să recuperez jucătorii accidentați, atunci când ai doar un vârf de profesie pe bancă și un mijlocaș accidentat, e greu să vii cu ceva nou. Nu faci schimbări de dragul de a face. Trebuie să mergem mai departe încrezători în noi, n-am avut momente din astea de când sunt la Rapid dar mergem mai departe, suntem bărbați.
Eu cred că e o critică în urma acestor două înfrângeri, nu știu dacă e o părere de ansamblu, dacă cineva e nemulțumit că Rapid a stat tot anul în primele 5, n-am ce să mai spun. Trebuie să ne asumăm, să mergem mai departe și să câștigăm. Tot timpul suntem sub evaluare, în fotbal se uită ce ai făcut în trecut, contează doar prezentul. Arbitrajul a fost slab, s-au dat mult prea ușor acele cartonașe galbene. Suntem într-o criză de rezultate și vom încerca să ne revenim”, a spus Adrian Mutu, la Digi Sport, după înfrângerea suferită de Rapid cu Universitatea Craiova, scor 1-3.
Echipele de start de la Universitatea Craiova – Rapid
Universitatea Craiova: I. Popescu – Șt. Vlădoiu, Zajkov, Raul Silva, Ndong – Al. Crețu, Al. Mateiu – Cîmpanu, Baiaram, A. Ivan – Koljic
Rezerve: Lazar – Căpățînă, Badelj, V. Găman, Screciu, Sala, Roguljic, Rivaldinho, Markovic
Antrenor: Eugen Neagoe
Rapid: H. Moldovan – Onea, Săpunaru, Dr. Grigore, Jr. Morais – Al. Albu, Crepulja, Pănoiu – Sefer, Dugandzic, Costache
Rezerve: Drăghia, Bamgboye, Ignat, P. Iacob, Fl. Ștefan, Papeau, Emmers, Al. Ioniță II, Ongenda
Antrenor: Adrian Mutu
STADION: „Ion Oblemenco” (Craiova)
ARBITRU: Petrescu Radu (Bucureşti) A1: Ghinguleac Radu Adrian (Bucureşti) A2: Marica Mihai Marius (Bistriţa – Bistriţa Năsăud) Arbitru VAR: Haţegan Ovidiu (Arad) Arbitru AVAR: Vişan Florian Alexandru (Galaţi)