Bogdan Lobonț, fostul mare portar al României, a vorbit despre fostul său coleg de la națională, Adrian Mutu, actualul antrenor al echipei Rapid București.
Bogdan Lobonț își amintește că lui Adrian Mutu nu îi plăcea de loc, pe vremea când juca pentru echipa națională, atunci când i se spunea să joace defensiv. Acum, fostul portar este surprins de faptul că echipa antrenată de către Adrian Mutu joacă defensiv.
„Mutu mai comenta la națională când trebuia să facă defensivă. D-asta mă surprinde ca antrenor. E mai mult defensiv, având în vedere creativitatea pe care o avea ca jucător.
Nu că e ciudat, dar… Mă uitam la el și la Mirel. Rădoi era mai defensiv ca jucător, iar acum e un antrenor ofensiv. Mutu era ofensiv ca jucător și e defensiv ca antrenor. Am văzut câteva meciuri ale lui Cristi Chivu. El le combină bine. Da, are stofă de antrenor”, a spus Bogdan Lobonț, potrivit GSP.
Pentru Adrian Mutu și Rapid urmează meciul cu CFR Cluj, programat luni, 1 mai, de la ora 20:30, în cadrul etapei a șasea a play-off-ului din Superliga, pe stadionul din Giulești.
Înaintea acestei partide, Rapid ocupă locul 5, cu 31 de puncte, fiind la patru puncte în spatele echipei de pe locul 4, Universitatea Craiova, care are însă cu un meci mai mult disputat.
De cealaltă parte, CFR Cluj ocupă locul 3, cu 38 de puncte, fiind la două puncte în spatele lui FCSB, echipa de pe locul secund, care are cu un meci în plus disputat.
„Noi ne gândim la noi, nu ne gândim la CFR, o victorie mâine ar da continuitate rezultatelor noastre și posibilitatea de a ne apropia de locul 4, noi la asta ne gândim, nu ne interesează celelalte echipe, doar Rapid.
Mă gândesc să câștig mâine meciul, nu mă interesează ce se întâmplă la CFR sau la alte echipe, problemele lor personale. Ei sunt obișnuiți să câștige, pe undeva sunt favoriții numărul 1 la câștigarea acestui campionat. Cred că Dan Petrescu este obișnuit cu astfel de presiune, ideea este că sunt o echipă puternică, răniți pe undeva în orgoliu, ne așteaptă un meci de forță, un meci de muncă, în care va trebui să ne întrecem pe noi înșine”, a spus Adrian Mutu, înainte de Rapid – CFR Cluj.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER