Ahmed Bani a fost înjurat de Alex Chipciu, iar jucătorul „câinilor roșii” nu s-a ferit să spună că acest lucru nu i se pare normal.
În cadrul celei de-a patra etape din Superliga, Dinamo București a remizat cu Universitatea Cluj, scor 1-1, la Mediaș. Formația din Ștefan cel Mare e proaspăt revenită în prima ligă și abia acum a reușit să acumuleze primul punct.
Totuși, trupa lui Ovidiu Burcă mai are mult de muncă pentru a reuși să urce de pe ultimul loc din clasament. După egalul de la Mediaș, Ahmed Bani a spus că Dinamo n-ar fi trebuit să se retragă atât de ușor, dar a și ținut să vorbească despre momentul în care a fost înjurat de Alexandru Chipciu.
„Am sperat la toate cele trei puncte, dar să zicem că este un pas mic. Ne-am retras deliberat, dar nu trebuia să facem asta, trebuia să ținem presiunea sus și să recuperăm mingea unde am recuperat-o în prima repriză.
Eu nu am nimic cu el, dacă el are… Eu nu am nimic cu el, dar dacă lui i se pare normal să-mi adreseze injurii, e problema lui. N-am înțeles care a fost problema. E pur și simplu decizia lui. Nu mă interesează”, a declarat Ahmed Bani.
După meciul dintre U Cluj și Dinamo, scor 1-1, Ovidiu Burcă, antrenorul „câinilor roșii”, a spus că formația din Ștefan cel Mare ar fi putut să obțină chiar și victoria la Mediaș.
„E un punct câștigat cu greu. Au fost momente în joc când am suferit puțin. Am avut și momente bune, poate că am fi putut pleca și cu victoria. Dar așa punct cu punct se adună. Aveam nevoie de măcar un punct, aveam nevoie să creștem încrederea echipei. O să analizăm. Important este că plecăm neînvinși”, a declarat Ovidiu Burcă.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER