Alarmă la CFR Cluj! Dan Petrescu nu se poate baza pe golgeterul echipei și îi caută de urgență înlocuitor: „Nu vreau să mă gândesc ce va urma”

Nemulțumirile lui Dan Petrescu înaintea meciului cu UTA: „N-am avut timp de nimic, am stat toată ziua pe drum”. Ce l-a făcut să o compare pe „Bătrâna Doamnă” cu Chelsea și pe ce jucători nu se poate baza
Vezi galeria foto - 5 poze

Dan Petrescu, antrenorul lui CFR Cluj, se așteaptă ca golgeterul Rangelo Janga să nu fie pe teren în meciul cu Universitatea Craiova.

Alarmă la CFR Cluj! Dan Petrescu nu se poate baza pe golgeterul echipei și îi caută de urgență înlocuitor: „Nu vreau să mă gândesc ce va urma”

Dan Petrescu vrea încă un jucător la CFR Cluj, chiar dacă perioada de transferuri s-a încheiat. Tehnicianul campioanei României speră să găsească un fotbalist valoros care a fost declarat liber de contract înaintea încheierii mercato-ului pentru a suplini absența lui Rangelo Janga.

Atacantul în vârstă de 30 de ani a fost convocat la echipa națională a statului Curacao și sunt șanse mari ca acesta să nu se întoarcă în timp util pentru meciul cu Universitatea Craiova, din etapa a doua a play-off-ului.

„Sunt foarte mulți jucători care pleacă, e greu să îi motivezi. Avem în Ghana, în Capul Verde, sau cum îi spune (n.r. Curacao), la naționala României. Voi face niște discuții individuale, să fie cu mintea aici.

Nu mă bag eu la convocările României. Antrenorul de la națională știe, nu pot eu să spun ce tactică. Dacă ar fi 10 jucători de la noi, aș fi fericit. Câți avem, 3? Mă bucur pentru cei care sunt acolo! Sper să joace bine cu Rapid, apoi să ajute și echipa națională”, a declarat Dan Petrescu, în cadrul conferinței de presă premergătoare meciului cu Rapid.

Dan Petrescu vrea un nou vârf de atac la CFR Cluj

Dan Petrescu, antrenorul lui CFR Cluj, este în căutarea unui nou jucător pentru linia ofensivă. Tehnicianul campioanei României se teme că Rangelo Janga nu va putea evolua în meciul cu Universitatea Craiova, din etapa a doua a play-off-ului.

Astfel, Dan Petrescu și conducerea lui CFR Cluj caută un vârf de atac care să fi fost declarat liber de contract înainte de încheierea perioadei de mercato în România.

Antrenorul formației din Gruia a confirmat și că brazilianul Jo a plecat deja de la club.

„Din ce știu eu, brazilianul Jo a plecat. Eu am vorbit doar în prima zi cu el. A făcut două antrenamente cu preparatorul. Mi-aș dori alt atacant, dar nu știu dacă găsim un jucător liber. Sunt conștient ce va fi în continuare. Nu vreau să mă gândesc ce va urma.

Nu știu cum va ajunge Janga la timp la meci din Argentina, Canada, nici el nu știe pe unde joacă”, a mai spus Dan Petrescu, antrenorul lui CFR Cluj.

Publicat: 18 03. 2023, 18:10