Alertă de cumințenie la FCSB! Gigi Becali anunță mândru: „Florinel Coman s-a lăsat de băutură, nu mai bea niciun strop”. Cum a urmat exemplul lui Cristiano Ronaldo și ce face acum și acasă | VIDEO
This browser does not support the video element.
Alertă de cumințenie la FCSB, după ce Gigi Becali a anunțat că Florinel Coman a decis recent să adopte un stil de viață ultra-profesionist în afara terenului de fotbal.
Alertă de cumințenie la FCSB! Gigi Becali anunță mândru: „Florinel Coman s-a lăsat de băutură, nu mai bea niciun strop”. Cum a urmat exemplul lui Cristiano Ronaldo și ce face acum și acasă
Patronul vicecampioanei României a explicat că fotbalistul său a urmat exemplul oferit de către Cristiano Ronaldo din acest punct de vedere și, în plus, a dezvăluit că și componenta religioasă a vieții lui Florinel Coman a avut un rol extrem de important în decizia luată de el.
„Coman a făcut copilul și are o viață, ca să îi spunem așa, creștinească. Are o viață creștinească, se spovedește, se împărtășește, el cu toată familia. Se duce acasă preotul și îi face sfințirea la casă din când în când. Ca atare, dacă ai sfințenia nu mai bei. Nu mai bea un strop! Că atunci el d-aia nu prea juca…
Era cuminte, nu mergea el prin cluburi, dar nu știu ce făcea el acasă. Acum e cu mintea… Stă cu copilul, face antrenamente la sală tot timpul. Și când e liber numai la sală stă. E cuminte, adică a luat exemplul lui Ronaldo. Că i-am zis o dată: «Bă, tu ai văzut la Ronaldo, el are sală și acasă, el și acasă se antrenează acolo. Acolo e averea lui. Tu ce vrei să faci acasă? Care e religia lui? Fotbalul! El încontinuu, acasă, antrenament»”, a spus Gigi Becali.
Patronul echipei roș-albastre este pur și simplu încântat de modul în care evoluează „Mbappe” în ultima perioadă
Recent, Gigi Becali a anunțat că este decis să îi ofere lui Coman o primă substanțială și o mărire de salariu în cazul în care FCSB va ajunge în viitor în grupele Ligii Campionilor. De asemenea, omul de afaceri din Pipera susține că fotbalistul în vârstă de 25 de ani a primit privilegiul de a evolua în meciuri oricât își dorește el.
I-am spus lui Coman să nu fie disperat să plece. Dacă mergem în grupele UCL, eu îți dau ție salariu și primă și vei avea salariu ca în străinătate, cum are Tănase. Poate câștiga un milion la mine dacă jucăm în Champions League. Și de ce să te mai duci în străinătate? Cu Tănase vorbesc mereu. De abia așteaptă să vină sub comanda lui Ferguson, așa mi-a zis. I-am dat voie lui Coman să se schimbe când vrea el. Da, vorbesc serios! El iese din teren când vrea el. El cere schimbarea când vrea el, nu o să fie schimbat niciodată. Bine, nu o să vă zică asta staff-ul tehnic sau el, dar vă zic eu. E jucător prea valoros și se schimbă numai când vrea el, dacă e obosit”, a spus Gigi Becali recent, la Fanatik.