Alex Băluță a dezvăluit adevăratul motiv pentru care a semnat cu FCSB. „Asta mă motivează foarte tare!” Care sunt cele două obiective ale sale la echipa lui Becali | VIDEO

This browser does not support the video element.

Vezi galeria foto - 4 poze

Alex Băluță a ales să semneze cu FCSB, chiar dacă a avut ofertă și de la Universitatea Craiova, iar fotbalistul a dezvăluit adevăratul motiv pentru care a ales să joace la echipa lui Gigi Becali.

Alex Băluță a dezvăluit adevăratul motiv pentru care a semnat cu FCSB. Care sunt cele două obiective ale sale la echipa lui Becali

În conferința de presă susținută azi, 19 iunie, Alex Băluță a vorbit despre noua aventură de la FCSB, despre motivul pentru care a ales să joace la echipa lui Gigi Becali, dar și despre planurile și obiectivele pe care le are în sezonul 2023-2024 cu gruparea roș-albastră.

„Începe un nou capitol pentru mine. Sunt hotărât și pregătit să ajut FCSB pe toate fronturile. Știu că este o provocare foarte mare pentru mine, dar asta mă motivează foarte tare. Îmi doresc din tot sufletul ca anul acesta să luăm titlul mult dorit și să ne calificăm în grupele Conference.

(Ce se ascunde în spatele acestui transfer?) Îmi place să vorbesc pe situații reale, nu îmi place să dau timpul înapoi. Pentru mine e important ce am ales în momentul ăsta. S-au spus multe lucruri, s-au vehiculat multe lucruri care nu sunt adevărate. A fost o lipsă de respect față de mine, față de ce am făcut pentru Craiova. Amintirile și emoțiile simțite acolo nu poate să mi le ia nimeni. Asta a fost decizia mea, am ales ce este mai bine pentru mine, pentru familia mea. Pentru mine familia mea este mai presus de orice și cred că asta e cel mai important în momentul ăsta.

Am simțit că am fost dorit aici, oamenii au fost serioși cu mine încă de la început, mi-au dat mult timp să mă gândesc foarte bine. Nu era o decizie ușoară pentru mine. Nu au pus presiune pe mine, și-au dorit foarte mult să vin aici și au depus tot efortul ca eu să aleg opțiunea de a veni aici. Sunt împăcat cu ce am ales. Nu a existat niciodată un echilibru între oferte, este o diferență foarte mare. Nu îmi place să vorbesc despre cifre”, a spus Alex Băluță.

Alex Băluță, mesaj pentru Gigi Becali. „Pot să joc pe orice poziție!”

Alex Băluță a dezvăluit că principalul său scop este să devină campion cu FCSB, după ce gruparea roș-albastră nu a mai luat titlul timp de opt sezoane, dar recunoaște că e conștient că va avea o misiune dificilă la vicecampioana României.

(Te vezi campion cu FCSB?) „Ăsta e scopul principal pentru care o să trag și o să încerc să ajut echipa. Pot să joc pe orice poziție de la mijloc în sus!”

(Cât de greu crezi că o să fie să te impui?) Greu e oriunde te duci. Am acumulat experiență în ultimii ani, dar locul mi-l câștig prin randamentul meu, prin antrenament, muncă. Nu am venit titular, trebuie să demonstrez și să arăt în fiecare meci. Totul depinde de mine. Mă bucur că sunt aici și vreau să demonstrez aici. Presiunea mă bucură și mă motivează”, a mai spus Băluță.

Întrebat dacă a ținut cu FCSB încă din copilărie, așa cum s-a vehiculat înainte să semneze cu echipa lui Gigi Becali, Alex Băluță a declarat: „M-am născut în Craiova, am crescut în spiritul ăla și e normal că am ținut cu Craiova”, a spus Alex Băluță.

 

Publicat: 19 06. 2023, 15:29
Actualizat: 19 06. 2023, 17:31