Deși era convins că va reveni la FCSB în vara anului 2023, Alexandru Chipciu s-a răzgândit în ultima clipă și a decis să nu se mai întoarcă la fosta sa echipă.
Fotbalistul Universității Cluj a povestit cum a decurs totul și a dezvăluit de ce a hotărât să nu mai semneze cu echipa lui Gigi Becali.
Alex Chipciu a dezvăluit că a fost aproape de o revenire la FCSB în vara acestui an. Totuși, mutarea nu s-a mai realizat, iar jucătorul celor de la „U” a rămas la formația ardeleană. Chipciu a mărturisit că discutase și cu Meme Stoica, iar transferul chiar era pe cale să se facă, însă a dezvăluit că a decis să rămână la Cluj pentru binele familiei sale.
„Mă simt bine aici, Clujul a progresat, fetele nu mai vor să plece, nici soția. Am fost foarte aproape de o revenire în București. Într-o seară am zis că e gata, că mă întorc cu siguranță.
Eram prin vacanță și vorbisem cu MM, eram convins că o să mă întorc. Apoi punând în balanță toate lucrurile, familia, școli, grădinițe… eram cam greu, era cam din scurt. Am zis că e mai bine să continui aici. Dar aveam motivația de a te lupta acolo sus. La vârsta mea nu se mai pune problema de bani.
Dar vreau să subliniez că varianta de a rămâne la Cluj nu a fost așa… hai că rămân și eu pe aici. Mă simt bine, nu mă gândeam ca la vârsta asta să mai am energie și entuziasm.
Și când am venit la CFR Cluj, exista posibilitatea să mă duc în Turcia, dar nu voiam ca fetele să rămână în țară, iar eu să stau singur pe acolo.
Am ales să rămân acasă și, chiar dacă fotbalistic nu a fost chiar cum îmi doream, faptul că m-am câștigat pe mine e mai important decât toți banii și performanța”, a declarat Chipciu, potrivit Sport.ro.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER