Alex Chipciu a recunoscut că a reluat legătura cu Mihai Stoica! Ce spune despre o posibilă revenire la FCSB: „Aoleu, ce tâmpit am fost că am spus asta!”

Alex Chipciu, extrema dreapta în vârstă de 33 de ani de la U Cluj, a marcat în meciul cu Petrolul Ploiești și a vorbit, la finalul partidei, și despre o posibilă revenire la FCSB.

Alex Chipciu a recunoscut că a reluat legătura cu Mihai Stoica! Ce spune despre o posibilă revenire la FCSB

Meciul dintre Petrolul Ploiești și U Cluj s-a disputat duminicăîn cadrul etapei a patra a play-out-ului din Superliga, pe Stadionul „Ilie Oană” din Ploiești și s-a încheiat cu victoria ardelenilor, scor 2-0, după golurile marcate de către Alex Chipciu, în minutul 10, respectiv Dan Nistor, în minutul 16.

După această partidă, Alex Chipciu a mărturisit că a reluat legătura cu Mihai Stoica, managerul general al clubului FCSB, dar susține că aceștia nu au discutat despre o posibilă revenire a fotbalistului la gruparea roș-albastră.

„Aoleu, ce tâmpit am fost că am spus asta. Dar nu s-a pus problema de treaba asta. E adevărat că am început să vorbesc iar cu Meme după o mare perioadă în care n-am vorbit, pentru că înainte vorbeam zilnic. Am reluat legătura cu el, dar atât şi nimic mai mult.

Nu mi-a spus niciodată să mă întorc la Steaua (n.r. FCSB), să las eu loc să-mi fac imagine, că vreau să mă duc la Steaua (n.r. FCSB), să apară prin ziare. Nu profit deloc.

Au fost nişte performanţe bune acolo, m-am simţit bine acolo, am fost stelist de mic, asta e clar, dar nu m-am gândit la… Mă gândesc doar la ce e acum. Mă duc acasă şi vedem ce va fi peste câteva zile.

(n.r. viitorul te leagă de U Cluj?) Nu ştiu, chiar nu ştiu. Îmi place aici, m-am ataşat de club. Îmi place energia de aici, cu suporteri, entuziasm. E drept că am vorbit cu ei şi am zis că până la vară vreau doar să ne salvăm şi după vedem ce va fi”, a spus Alex Chipciu, după meci.

În timpul meciului dintre Petrolul Ploiești și U Cluj, Mihai Stoica a reacționat pe rețelele sociale și l-a lăudat pe Alex Chipciu pentru efortul depus în joc.

„Chipciu, la 34, fuge cât 2 de 17 ani”, a scris Mihai Stoica, pe Facebook.

Publicat: 17 04. 2023, 18:26