Cel mai important transfer al Universităţii Craiova din ultimii ani, Alexandru Cicâldău, revenit de la Galatasaray Istanbul, nu a apucat să joace vreun minut până acum, deşi este de mai mult o lună de zile în Bănie şi se antrenează. Doar rezervă la meciurile cu Unirea Slobozia şi Oţelul Galaţi, Alex Cicâldău va evolua în acest week-end pentru prima dată de la revenire.
În etapa a 13-a a Superligii, Universitatea Craiova joacă pe teren propriu cu FC Botoşani, duminică, de la ora 16.00, pe arena „Ion Oblemenco”. Alexandru Cicâldău a jucat ultima dată pe 2 iulie, când a prins 18 minute pe teren în optimea de la Euro 2024 contra Olandei. Aşadar, după aproape 3 luni şi 3 săptămâni, mijlocaşul va juca din nou într-un meci oficial.
„Meci important pentru noi, trebuie să luăm cele trei puncte şi totul depinde doar de noi. Îmi era dor de Craiova şi sunt foarte fericit că am venit şi sper să ne îndeplinim obiectivele împreună. Voi da totul pe teren în fiecare meci, e important să le luăm pe rând, ne vom gândi mereu la victorie. Eram conştient că, am avut nevoie să încarc, să fiu pregătit fizic. Vreau să prind din nou echipa naţională, e o mândrie să fii acolo. Pe majoritatea colegilor îi cunosc, e un mediu foarte bun pentru mine la Craiova, mă ambiţionează, mă face să mă simt foarte bine. Cu toţii ne dorim să luăm titlul în acest sezon, fiecare persoană din club dă totul pentru acest obiectiv”, a declarat Alex Cicâldău.
Ultimul meci al lui Alexandru Cicâldău la Universitatea Craiova n-a fost unul reuşit, oltenii pierzând cu 1-0 în Albania, cu KF Laci, în preliminariile Conference League, pe 22 iulie 2021. Eşecul a produs un cataclism în Bănie, fiindcă imediat antrenorul Marinos Ouzounidis a fost demis, iar Alexandru Cicâldău a fost vândut în Turcia.
„Alex Cicâldău ne va ajuta foarte mult, are calitate, joacă rapid, ne va ajuta, eu aveam nevoie de un jucător ca el”, a declarat Costel Gâlcă.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER