Alex Ioniță (27 de nai) este noul pariu al oficialilor de la Rapid, după ce în trecut au mizat pe Rareș Ilie, fotbalist vândut pe o sumă impresionantă la Nice.
Chiar dacă Alex Ioniță a fost suspendat timp de un sezon din cauza faptului că a fost depistat pozitiv la un test anti-doping efectuat în perioada în care juca la Astra Giurgiu, oficialii clubului din Giulești își pun mari speranțe în fotbalistul în vârstă de 27 de ani.
Daniel Niculae (39 de ani), președintele clubului Rapid București, este de părere că Alex Ioniță va deveni cel mai bun fotbalist din România în sezonul 2022 – 2023.
Totodată, oficialul formației pregătite de Adi Mutu este sigur că Edi Iordănescu se va baza pe serviciile lui Alex Ioniță și la echipa națională a României.
„Alex Ioniţă în acest sezon va fi un cu totul alt jucător. Cred şi îmi doresc să fie cel mai bun sezon din cariera sa, pentru că e un băiat de mare caracter, cu nişte calităţi care sunt, din păcate, pe cale de dispariţie în fotbalul românesc.
S-a întors acasă, e în marea familie a Rapidului şi nu are cum să nu devină cel mai bun fotbalist din România în acest sezon.
Dacă se va antrena cum a făcut-o şi sezonul trecut, şi în această perioadă înaintea începerii campionatului şi va continua pe această linie ascendentă, sunt ferm convins că va ajunge la echipa naţională”, a afirmat Niculae la Orange Sport.
Cotat de site-urile de specialitate la 450.000 de euro, Alex Ioniță a înscris patru goluri și a pasat decisiv la alte patru în 22 de meciuri jucate în sezonul trecut.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER