Venit în urmă cu un deceniu la Universitatea Craiova, de la FC Braşov, Alexandru Mateiu a devenit deja un jucător emblematic pentru clubul din Bănie. În cei zece ani de prezenţă neîntreruptă la Universitatea Craiova, record egalat doar de Nicuşor Bancu, Mateiu a adunat 318 meciuri, în care a marcat 13 goluri şi a adăugat 11 pase decisive.
Ca trofee, Mateiu a cucerit două Cupe ale României şi o Supercupă cu Ştiinţa, dar marea neîmplinire a mijlocaşului de 34 de ani este legată de necâştigarea unui campionat, deşi alb-albaştrii au fost la o oră de titlu în 2020, când au pierdut acel meci în ultima etapă, cu CFR Cluj. Totuşi, Mateiu mai speră să câştige un campionat cu gruparea din Bănie, la care îşi doreşte să rămână în continuare, deşi în vara aceasta îi expiră contractul. Mateiu are însă promisiunea publică făcută de Mihai Rotaru că va primi o ofertă de prelungire a acordului, chiar dacă anul acesta jucătorul împlineşte 35 de ani.
Făcând o rememorare a acestui deceniu petrecut la Universitatea Craiova, Alexandru Mateiu consideră că momentul de maximă bucurie a fost câştigarea primei Cupe, dar nu uită că au fost şi momente mai puţin plăcute, când antrenamentele se efectuau pe terenurile unor formaţii de ligă judeţeană. Era perioadă în care nici baza de pregătire din Lunca Jiului nu era renovată, iar noua arenă „Ion Oblemenco” era în construcţie.
„Nu m-am gândit niciodată că voi sta zece ani la Universitatea Craiova, dar aşa a fost cursul vieţii şi mă bucur foarte mult că am reuşit şi sper să stau cât mai mult. Au fost zece ani cu multă bucurie, dar şi cu momente dificile.
Îmi aduc aminte primii ani, când ne antrenam pe la Işalniţa, pe un teren denivelat, de liga a patra, nu a fost uşor atunci. Acum suntem mult mai bine, cu baza noastră, cu alte condiţii şi avem mai multe şanse să facem performanţă. Cel mai frumos moment a fost prima Cupă a României câştigată, în 2018, cu nebunia care a fost în oraş, îmi aduc aminte cum stăteau oamenii la balcoane când am celebrat.
A fost ceva fantastic, ni se părea că am câştigat Cupa Mondială, aşa de mare bucurie a fost şi sper să o repetăm. La cât de mult m-am chinuit, vreau un titlu cu Craiova, clar, au fost prea mulţi ani în care mi-am dorit acest lucru şi dacă mă las de fotbal fără un titlu cu Ştiinţa aş avea o dezamăgire foarte mare. Dacă ar fi să aleg un jucător pe care mi l-aş dori la Universitatea Craiova acesta ar fi Alex Cicâldău. M-am înţeles foarte bine cu el la mijloc, ne completam şi mi l-aş dori înapoi. Nu m-am gândit la ce voi face când îmi voi termina cariera, mai vreau să joc fotbal, sunt bine şi voi vedea pe viitor ce se va întâmpla” a spus Alexandru Mateiu, răspunzând întrebărilor fanilor, pe pagina oficială de facebook a Universităţii Craiova.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER