Alex Mitriță, dezvăluiri incendiare, după Universitatea Craiova – Rapid 2-1! De ce și-a amenințat colegii că îi omoară și ce discuție secretă a avut cu selecționerul Edi Iordănescu

Alex Mitriță a făcut dezvăluiri incendiare, imediat după meciul Universitatea Craiova – Rapid 2-1, disputat în etapa 2 a play-off-ului din Superliga!

Trupa din Bănie a ajuns la două victorii în play-off din tot atâtea jocuri și s-a apropiat la 4 puncte de liderul FCSB, cu mențiunea că roș-albaștrii au un meci în minus pe care-l vor disputa duminică seară, la Ovidiu, cu Farul.

Alex Mitriță, dezvăluiri incendiare, după Universitatea Craiova – Rapid 2-1!

Mitriță a dezvăluit că momentul în care Baiaram a marcat golul egalizator l-a făcut să realizeze că Universitatea Craiova poate să se impună chiar și în inferioritate numerică, astfel că și-a încurajat colegii într-un mod inedit.

Totodată, fotbalistul a recunoscut că visează la un loc în lotul României la Campionatul European din Germania și a dezvăluit că a purtat o discuție cu selecționerul Edi Iordănescu.

„Suntem foarte fericiți pentru victorie, chiar dacă am suferit primele 40 de minute. Am luat acel roșu, dar pot să zic că ne-a trezit! Asta este calitatea mea, am văzut acel spațiu. L-am văzut pe Baiaram că pleacă și era singura opțiune. Le-am spus, dacă pierdem în seara asta, vă omor! Așa am simțit, să-i încurajez, să fim o echipă. În acel moment eram sigur că o să câștigăm.

(n.r. – eliminarea lui Houri) Poate asta aveam nevoie ca să fim mai răi. Am avut om în minus, a trebuit să ne batem mai mult și ne-am bătut până la capăt. Acesta a fost gândul meu de când am venit, dar nu vreau să mâ gândesc la titlu. Avem două victorii, trebuie să continuăm pe aceeași linie. Avem meci greu în Cupă, după care trebuie să venim la București (n.r. – cu FCSB) să luăm cele trei puncte.

A fost o discuție privată cu dânsul (n.r. – Edi Iordănescu), mi-a zis să continui pe aceeași linie. Răspunsul meu e mereu pe teren, s-a văzut și azi că sunt într-o formă foarte bună. Vreau să lămuresc asta, sunt întrebat după fiecare meci. Da, vreau la EURO, pentru asta muncesc! Dacă am rezultate bune la club, am șanse să ajung și la EURO.

Dacă vom câștiga cu FCSB, și am mare încredere în băieți că o vom face, atunci ne putem bate. Suporterii au fost minunați, au fost alături de noi și vreau să ne bucurăm în această seară și apoi să ne concentrăm pe meciul cu Galați”, a declarat Alex Mitriță, după Universitatea Craiova – Rapid 2-1.

Ce a declarat Ștefan Baiaram

„Am discutat, știam că dacă nu vom munci unul pentru celălalt ne va fi mult mai greu. Am reușit să muncim și am câștigat. Prima repriză n-am arătat bine, adversarul a stat strâns, n-a lăsat spații. În a doua repriză au ieșit la joc și am arătat ce putem.

Eu încerc să arăt ce pot, am muncit mult, am făcut cantonamentul cu băieții în iarnă, nu mai făcusem cantonament cu ei de 2 ani că am fost accidentat. O să arăt și mai bine. Este o perioadă foarte bună pentru mine, dar știu că pot mult mai mult”, a spus Ștefan Baiaram.

Echipele de la Universitatea Craiova – Rapid 2-1

UNIVERSITATEA CRAIOVA: Popescu – Vlădoiu, Zajkov, Badelj, Căpățînă – Crețu, Mateiu, Houri – Baiaram, Ivan, Mitriță (C)
REZERVE: Lazar – Soiri, Silva, Maldonado, Ndong, Mekvabishvili, Danciu, Kozulj, Cîmpanu, Bana, Koljic, Markovic
ANTRENOR: Ivaylo Petev

RAPID: Aioani – Braun, Cristea, Iacob (C), Borza – Djokovic, Hasani, Hromada – Bamgboye, Rrahmani, Papeau
REZERVE: Drăghia – Bădescu, Săpunaru, Grigore, Emmers, Albu, Petrila, Onea, El Sawy, Cîrjan, Burmaz
ANTRENOR: Cristiano Bergodi

Stadion: Ion Oblemenco
Arbitru:  Kovacs Istvan (Carei). A1: Marinescu Vasile (Bucureşti), A2: Artene Ovidiu (Vaslui)
Arbitru VAR: Popa Cătălin (Piteşti). Arbitru AVAR: Trandafir Cristina Mariana (Bucureşti)

Publicat: 30 03. 2024, 23:36
Actualizat: 30 03. 2024, 23:49