Alex Mitriță (28 de ani) vrea la EURO 2024 și, la scurt timp după ce a înscris un hat-trick în meciul Oțelul Galați – Universitatea Craiova 1-3, i-a transmis un mesaj subtil lui Edi Iordănescu. Mitriță pare că a revenit la forma care l-a consacrat odată cu instalarea bulgarului Ivaylo Petev pe banca tehnică a echipei din Bănie!
În urmă cu doar câteva zeci de minute, Universitatea Craiova a învins-o pe Oțelul în runda cu numărul 17 a Superligii, scor 3-1 la Galați, după ce gazdele au condus cu 1-0.
Alexandru Pop a deschis scorul pentru Oțelul în prima repriză, după ce a transformat cu succes un penalty. În repriza secundă, Alexandru Mitriță a ieșit la rampă și a răsturnat scorul de pe tabelă. Mitriță a înscris un hat-trick în minutele 53, 80 și 83, iar la capătul confruntării s-a ales cu titlul de erou al meciului.
Se pare că bulgarul Ivaylo Petev a reușit să îl revitalizeze pe mijlocașul în vârstă de 28 de ani, care se declara încântat de contribuția pe care a adus-o noul antrenor la echipă:
„Este o poziţie nouă pentru mine, în spatele vârfului, mă simt mult mai bine, am mai multă libertate. Noul antrenor ne-a dat încrederea de care avem nevoie”, spunea Mitriță la începutul lunii noiembrie.
Alex Mitriță și-a păstrat opinia și după hat-trick-ul înscris la Galați a venit cu noi cuvinte frumoase la adresa antrenorului bulgar:
„Vreau să îi felicit pe cei de la Galați pentru efortul depus pentru a se juca. Sunt bucuros că am marcat trei goluri, dar suntem fericiți că am câștigat azi pe un teren foarte greu. O primă repriză nu prea bună, dar ne-am revenit total după pauză.
Am avut ceva discuții, trebuia să ieșim pe teren să arătăm de ce suntem în stare. Era (n.r. – Ivaylo Petev) tot ce avea nevoie echipa, suntem bucuroși că îl avem alături. Se vede că suntem într-o altă formă și suntem bucuroși. A adus altă mentalitate, muncă la antrenament, seriozitate.
Vrem să dăm totul și să câștigăm cât mai multe puncte”, a declarat Mitriță, după Oțelul – Universitatea Craiova 1-3.
În mod inevitabil, Alex Mitriță a fost întrebat și despre echipa națională. La ultima acțiune a „tricolorilor”, mijlocașul a lipsit. Însă, Mitriță vrea să își mențină forma și e convins că Edi Iordănescu va avea ochi și pentru el în vederea selecției pentru EURO 2024:
„Vreau să îmi fac treaba cât mai bine. Cu victorii, goluri, assisturi, Mister (n.r. – Edi Iordănescu) va avea ochi și pentru mine”, a mai delcarat Alex Mitriță.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER