Alexandru Băluță, șocat de ce a găsit la FCSB. „Nu mi-a fost ușor. E o diferență mare!” Ce obiectiv are pentru sezonul 2023-2024
Alexandru Băluță, fotbalistul transferat de Gigi Becali în această vară la FCSB, este șocat de ce a găsit la vicecampioana României.
Alexandru Băluță, șocat de ce a găsit la FCSB. „Nu mi-a fost ușor. E o diferență mare!”
Alexandru Băluță a refuzat-o pe Universitatea Craiova și a semnat cu FCSB, iar la scurt timp a plecat alături de lotul vicecampioanei României în stagiul de pregătire din Olanda, acolo unde internaționalul român a avut parte de un șoc.
Fotbalistul care este plătit de Gigi Becali cu 20.000 de euro pe lună recunoaște că antrenamentele efectuate sub comanda lui Thomas Neubert la FCSB sunt mult mai grele decât cele din Ungaria.
„E o perioadă grea, în care acumulăm. Sunt zile cu câte două antrenamente. Nu e ușor nici fizic, nici mental, dar, cu cât e mai greu, cu atât o să fie mai ușor în timpul cantonamentului. M-am obișnuit aici, îmi place foarte mult pentru că se muncește din greu. Echipa are un potențial mare, sunt băieți foarte buni și cred că putem să facem lucruri mari anul acesta.
Din punct de vedere al antrenamentelor nu mi-a fost ușor. E o diferență mare între ce am făcut în Ungaria și ce fac aici. Sunt antrenamente mult mai intense, o mentalitate mult mai puternică aici. D-asta îmi și place foarte mult. Sunt sigur că vom avea realizări mari împreună. Poate tranziția a fost mai ușoară pentru că am mai jucat în Liga 1 și pe majoritatea jucătorilor îi cunosc, astfel că mi-a fost ușor să vorbesc cu ei și să mă înțeleg.
E o perioadă grea, în care acumulăm. Sunt zile cu câte două antrenamente. Nu e ușor nici fizic, nici mental, dar, cu cât e mai greu, cu atât o să fie mai ușor în timpul cantonamentului. M-am obișnuit aici, îmi place foarte mult pentru că se muncește din greu. Echipa are un potențial mare, sunt băieți foarte buni și cred că putem să facem lucruri mari anul acesta.
Din punct de vedere al antrenamentelor nu mi-a fost ușor. E o diferență mare între ce am făcut în Ungaria și ce fac aici. Sunt antrenamente mult mai intense, o mentalitate mult mai puternică aici. D-asta îmi și place foarte mult. Sunt sigur că vom avea realizări mari împreună. Poate tranziția a fost mai ușoară pentru că am mai jucat în Liga 1 și pe majoritatea jucătorilor îi cunosc, astfel că mi-a fost ușor să vorbesc cu ei și să mă înțeleg”, a spus Alexandru Băluță, pentru Sport.ro.
Alex Băluță, scandal cu Mihai Rotaru după ce a semnat cu FCSB
Alexandru Băluță a semnat un contract valabil trei sezoane cu FCSB, după ce Gigi Becali i-a dat la semnătură 100.000 de euro și i-a oferit un salariu lunar în valoare de 20.000 de euro.
Fotbalistul în vârstă de 29 de ani s-a aflat și pe lista de transferuri a celor de la Universitatea Craiova, însă nu a ajuns la un acord cu Mihai Rotaru. Deși patronul echipei din Bănie a transmis că i-a oferit aceiași bani ca Gigi Becali, afaceristul a fost acuzat de Băluță că minte.
„(Ce te-a făcut să alegi FSCB? Ofertele au fost identice?) O întrebare foarte bună. Vreau să clarific lucrurile. Nu au existat oferte egale! Nu a existat niciun echilibru între oferta de aici și cea de la Craiova. Nici din punct de vedere financiar, dar nici al efortului, mai ales că am fost căpitanul Craiovei. Nu a existat niciodată un echilibru între oferte, este o diferență foarte mare. Nu îmi place să vorbesc despre cifre.
Atitudinea nu a fost una atât de serioasă pe cât mă așteptam, m-am simțit subestimat ca fotbalist și ca persoană pentru că s-au spus multe lucruri. Nu am fost luat în serios. Am crezut că va fi ușor, dar…
A fost dezamăgitor pentru mine să văd asemenea lucruri (n.r. că Mihai Rotaru a vorbit despre problemele cu jocurile de noroc pe care le-a avut în trecut). Eu știu cât m-am schimbat în ultimii ani, am o familie frumoasă, am doi copii și știu cât de mult am tras ca să reușesc. Asta e lumea, mergem înainte. Eu respect suporterii Craiovei, dar pentru mine acum e important să dau tot ce am mai bun la Steaua, să dovedesc că merit să joc și să am cel mai bun randament. (Nu te-ai simțit dorit acolo?) Da!”, a spus Alex Băluță în momentul în care a semnat cu FCSB.