Alexandru Mateiu (33 de ani), fotbalistul Universității Craiova, o desființează pe CFR Cluj după remiza de pe stadionul „Ion Oblemenco”.
Universitatea Craiova și CFR Cluj au remizat în Bănie, scor 1-1, în etapa a doua din play-off-ul Superligii, însă rezultatul înregistrat pe stadionul „Ion Oblemenco” nu a fost pe placul oltenilor.
La finalul meciului, Alexandru Mateiu a tras concluziile, iar mijlocașul Universității Craiova a taxat-o pe campioana României și susține că a fost surprins de prestația slabă a echipei lui Dan Petrescu.
Mai mult, Alexandru Mateiu este de părere că Universitatea Craiova ar fi trebuit să câștige cele trei puncte puse la bătaie în partida cu CFR Cluj, însă acum este cu gândul la duelul cu Farul Constanța din runda următoare și transmite că formația din Bănie poate să își ia gândul de la titlu dacă nu se impune în fața liderului.
„Nu avem ce să ne reproșăm, chiar am dat totul. A fost un meci bun, cum a fost și cel cu FCSB. Două meciuri bune, două puncte. Foarte puțin, dezamăgitor, cred că meritam mult mai mult.
Noi am încercam să atacăm din primul minut, am încercat să jucăm fotbal. Nu știu cu ce gând au venit ei, dar nu au avut nicio șansă. Ăsta e adevărul, nu au avut nicio șansă. Au marcat din aut, din întâmplare. E frustrant, dezamăgitor, să joci atât de bine, să ai atâtea ocazii, să vrei să câștigi și adversarul să… Da, meritam mai mult.
Când ai trei ocazii mari cu FCSB în prima repriză și să nu câștigi, acum să o domini pe CFR din primul minut, să ai atâtea ocazii, posesie, 15 cornere și nu câștigi, se duc etapele, e greu să recuperezi punctele astea. E păcat, dacă băteam în astea două meciuri, cred că vorbeam mai de sus un pic.
Echipele sunt echilibrate, va fi greu, câștigi doar prin micile detalii. Trebuie să câștigăm cu Farul. Dacă nu câștigăm, e gata. Nu avem ce să facem, nu mai sunt etape. Noi nu trebuie să mai facem niciun pas greșit”, a spus Alexandru Mateiu.
Universitatea Craiova: I. Popescu – Șt. Vlădoiu, Gajkov, Raul Silva, Ndong – Mateiu, Screciu – Ișfan, Baiaram, A. Ivan – Markovic Rezerve: Lazar – Găman, Badelj, Căpățînă, Al. Crețu, Cîmpanu, Rogolujic, Rivaldinho, Koljic Antrenor: Eugen Neagoe
CFR Cluj: Scuffet – Cr. Manea, Yuri, A. Burcă, Braun – C. Deac, Cvek, Muhar, Krasniqi – Maglica, Bîrligea Rezerve: R. Sava – Peteleu, Țîru, Hoban, Bordeianu, Fica, Petrila, Yeboah, Janga Antrenor: Dan Petrescu
Stadion: „Ion Oblemenco” Arbitru: Istvan Kovacs / A1: Florin Neacșu; A2: Ferencz Tunyogi / Arbitru VAR: Marcel Bîrsan; Arbitru AVAR: Radu Ghinguleac
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER