Alexandru Meszar îi ia locul lui Daniel Niculae în CEX! Șeful clubului UTA are și un mesaj pentru fanii echipei: „Nu riscăm să fim depunctați!”. EXCLUSIV
Conform unor informații plecate dinspre Casa Fotbalului, patru dintre cluburile SuperLigii ar fi în pericol de depunctare, dacă nu fac dovada achitării sau reeșalonării datoriilor acumulate înainte de 30 iunie și scadente pe 30 septembrie. Poli Iași, Petrolul Ploiești, Oțelul Galați și UTA ar fi în această situație, iar Alexandru Meszar a venit cu lămuriri.
Șeful grupării arădene neagă totul în ceea ce o privește pe „Bătrâna Doamnă”.
Alexandru Meszar îi liniștește pe susținătorii echipei UTA: „Nu există restanțe către buget!”
Și are și un argument puternic, plecat de la faptul că formația fanion a Aradului nu ar putea atrage bani publici, dacă ar avea datorii către stat. Iar subiectul e de actualitate, fiindcă primăria orașului de pe Mureș, prin Centrul Cultural Municipal, urmează să organizeze a doua sesiune de proiecte pentru obținerea de fonduri nerambursabile. Ca de fiecare dată, UTA va depune un proiect, în urmă căruia se așteaptă să primească în jur de 200 de mii de euro, după ce în prima sesiune din primăvara acestui an mai încasase 800 de mii de euro.
„Suntem deja obișnuiți cu asemenea dezinformări. Clubul UTA nu are nici un fel de restanțe financiare către buget. Chiar zilele trecute am obținut un certificat fiscal fără restanțe. Iar vis-a-vis de situația jucătorilor, inclusiv salariile pe luna august sunt achitate, la rând urmează septembrie. Așadar, nu există nici un risc să fim penalizați”, a declarat Meszar, pentru ProSport, într-o zi specială pentru el.
Vot unanim pentru Alexandru Meszar din partea cluburilor din SuperLigă
Conducătorul clubului UTA a fost la București, unde cluburile din SuperLigă l-au desemnat în unanimitate reprezentantul lor în Comitetul Executiv al Federației Române de Fotbal. Alexandru Meszar îl înlocuiește pe Daniel Niculae, fostul președinte al Rapidului, îndepărtat de Dan Șucu de la Rapid mla începutul actualului sezon. 15 dintre 16 cluburi au votat pentru conducătorul clubului UTA, Meszar fiind singurul care s-a abținut.
„Le mulțumesc tuturor cluburilor de fotbal din Liga 1 și Federației Române de Fotbal pentru încrederea acordată. Sunt onorat să reprezint elita fotbalului românesc în Comitetul Executiv și promit că voi fi responsabil în noua mea calitate. Nu aș fi vrut să-i iau locul lui Daniel Niculae, ne-am fi dorit ca el să-și continue activitatea, doar împrejurările au făcut să nu se întâmple așa”, a mai transmis Meszar, care – de altfel – a fost candidat unic pentru acest post.
Contestat puternic de galeria echipei UTA, Alexandru Meszar nu se gândește să renunțe la conducerea clubului. Mai mult, acum își întărește cumva poziția prin intrarea în forul decizional al FRF, ca reprezentant al Ligii Profesioniste de Fotbal. Alexandru Meszar nu are o funcție oficială la clubul UTA, ci este director al Direcției Județene de Sport Arad.