„Am avut primă de la FCSB ca s-o încurcăm pe CFR Cluj”. Fostul fotbalist a dezvăluit ce s-a întâmplat în vestiarul echipei și cine sunt cei doi fotbaliști pe care colegii i-au bănuit că ar fi comis greșeli intenționate

SURSA FOTO: SPORT PICTURES
Vezi galeria foto - 4 poze

Marian Cristescu (39 de ani), fost fotbalist la Universitatea Cluj în a doua jumătate a sezonului 2011 – 2012, a dezvăluit un episod șocant, în care el și colegii săi ar fi avut o primă de victorie asigurată de Gigi Becali pentru a o învinge pe rivala CFR Cluj.

Derby-ul respectiv U Cluj – CFR Cluj a avut loc la data de 18 mai 2012, iar gazdele au condus cu 2-0 pe tabela de marcaj, mulțumită unei duble înscrise chiar de Cristescu. Ulterior, lucrurile au luat o turnură neașteptată, iar fostul mijlocaș ofensiv mărturisește că a auzit zvonuri despre lucruri necurate pe care le-ar fi făcut coechipierii săi.

Anchetat în celebrul „Dosar Valiza”, Gigi Becali le-ar fi dat prime jucătorilor de la U Cluj ca să o învingă pe CFR! Dezvăluirile lui Marian Cristescu

Marian Cristescu a evoluat în România la cluburi ca FC Brașov, FC Săcele, U Cluj, Petrolul, Astra Giurgiu, Dinamo, Concordia, SR Brașov sau Corona Brașov, iar în vara lui 2011 a bifat chiar și o convocare la echipa națională, fără să își facă, însă, debutul. El s-a aflat pe banca de rezerve la un amical San Marino – România 0-1, iar aceasta a fost prima și singura sa interacțiune cu prima reprezentativă.

La nivel de club, cele mai lungi experiențe le-a bifat la Chiajna și la Brașov, însă cele mai importante reușite le-a avut la Astra Giurgiu și Petrolul. Alături de prima menționată a câștigat o Cupă și o Supercupă ale României, în timp ce cu Petrolul a cucerit o Cupă.

Retras de mai bine de doi ani din „sportul rege”, Marian Cristescu a rememorat câteva episoade din cariera sa, iar printre altele, fostul mijlocaș ofensiv și-a adus aminte de un moment controversat pe care l-a trăit în a doua jumătate a sezonului 2011 – 2012, atunci când a evoluat pentru Universitatea Cluj.

El susține că Gigi Becali le-ar fi asigurat lui și coechipierilor o primă consistentă în cazul în care ar fi bătut-o pe CFR Cluj, în derby-ul din data de 18 mai 2012. Partida din etapa 31, reprogramată din cauza unor incidente chiar înainte de ultima rundă, putea fi decisivă în lupta pentru titlu. CFR Cluj și FCSB urmau să se întâlnească în ultima etapă, iar dacă formația din Gruia ar fi pierdut cu U, atunci fotbaliștii lui Gigi Becali ar fi jucat cu titlul pe masă.

Am dat două goluri în meciul respectiv, nu mă așteptam să pierdem, era bine și la egal pentru noi, aveam o primă din alte părți, ca să zic așa. (n.r. – De unde?) De la București, de la FCSB. Ni s-a spus în vestiar că, în cazul în care nu pierdem, vom avea o primă consistentă. Nu ni s-a spus și suma”, a spus Marian Cristescu, potrivit gsp.ro.

Interesant este că la acel moment Gigi Becali era deja anchetat în celebrul „Dosar Valiza”, iar la un an după partida de care amintește Cristescu, patronul FCSB chiar a fost încarcerat.

SURSA FOTO. SPORT PICTURES. Iulian Mamele și Marian Cristescu (în tricoul lui U Cluj).

Ce s-a întâmplat la derby-ul U Cluj – CFR Cluj din data de 18 mai 2012

U Cluj a început în forță derby-ul Ardealului din data de 18 mai 2012, iar după 47 de minute conducea cu 2-0. Marcatorul ambelor reușite a fost chiar Marian Cristescu, protagonistul interviului menționat în articol. Ulterior, în minutul 49, „Prințul” Adrian Cristea a fost eliminat pentru primirea unui al doilea cartonaș galben, iar situația s-a schimbat dramatic. CFR Cluj a marcat de trei ori, prin Mureșan, Sougou și Cadu, reușind să obțină victoria.

Da, sigur. Derby-ul cu CFR, în care Bornescu s-a luat la bătaie cu Cadu, meciul a fost întrerupt și s-a rejucat după aproape două săptămâni. Țin minte și acum. Era penultima etapă. La titlu se băteau FCSB, CFR Cluj și FC Vaslui. Dacă îi încurcam pe cei de la CFR, FCSB juca în ultima etapă cu ei și puteau să iasă campioni. La acel meci, am condus cu 2-0, iar eu am marcat de ambele dăți, însă ne-au întors pe final. Am avut 2-0, meciul în mână. Toată lumea a vorbit: ba că „Prințul” Adrian Cristea a luat roșu intenționat, ba că Bornescu a scăpat mingea intenționat. La urechile mele, au ajuns fel de fel de zvonuri. Nu am simțit nimic. Adi Cristea, dacă mai țineți minte faza, eu încă revăd desfășurarea partidei și astăzi, el ridica brațele de fiecare dată pentru a proteja mingea, era stilul lui, făcea asta și la antrenamente. Nu cred că a luat cartonașul roșu intenționat, ci din greșeală. La Bornescu, a fost un șut pe mijlocul porții, fiind arhicunoscut că Gabi Mureșan avea un șut foarte puternic. Lumea vorbește mult. Este posibil să se fi făcut unele lucruri, însă eu nu cunosc”, a mai declarat Marian Cristescu.

CFR Cluj a câștigat titlul la finalul acelui sezon, cu 71 de puncte. FC Vaslui a terminat pe 2, cu 70 de puncte, iar FCSB a completat podiumul, cu 66 de puncte.

Potrivit sursei menționate mai sus, Gigi Becali a dezmințit vehement informațiile prezentate de Marian Cristescu și a spus că nu le-a oferit nicio primă fotbaliștilor de la U Cluj pentru derby-ul cu CFR din data de 18 mai 2012.

Publicat: 08 10. 2024, 09:47
Actualizat: 08 10. 2024, 09:48