Un comunicat de presă emis de Jandarmeria București demonstrează că amenzile au curs după derby-ul Dinamo – FCSB 0-2, care s-a desfășurat duminică, 20 octombrie 2024, în etapa 13 din Superliga.
Autoritățile au acordat sancțiuni pentru clubul organizator, pentru firma de securitate, dar și pentru unii dintre suporterii care au fost prezenți în tribunele Arenei Naționale. De asemenea, Jandarmeria București a precizat că încă face cercetări pentru a identifica anumiți fani care au perturbat buna desfășurare a evenimentului.
Puțin peste 45.000 de suporteri au asistat din tribunele Arenei Naționale la derby-ul Dinamo – FCSB 0-2, care s-a disputat duminică, în etapa 13 din Superliga.
Așa cum era de așteptat, „Derby de România” a venit la pachet cu scenografii impresionante și cu o atmosferă de invidiat pentru toate celelalte cluburi din fotbalul românesc. Însă, tot inevitabile au fost și anumite derapaje ale ultrașilor din cele două tabere. Astfel, Jandarmeria București s-a văzut nevoită să acționeze în consecință și să îi sancționeze pe cei care au călcat strâmb. Iar amenzile au curs în mai toate direcțiile.
În primul rând, clubul organizator, Dinamo București, a fost sancționat cu două amenzi contravenționale, în valoare totală de 33.000 de lei:
Au fost întocmite trei acte de sesizare în vederea înaintării către organele abilitate, astfel: – două acte de sesizare, în conformitate cu prevederile Legii nr. 126 din 1995 privind regimul materiilor explozive, cu modificările și completările ulterioare; – un act de sesizare, în conformitate cu prevederile art. 372 din Codul Penal al României (Portul sau folosirea fără drept de obiecte periculoase) De asemenea, au fost aplicate 19 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 44.400 de lei. Subliniem faptul că, dintre acestea, două sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 33.000 de lei, au fost aplicate organizatorului evenimentului sportiv”, se arată într-un comunicat al Jandarmeriei București, făcut public de site-ul DoarDinamo.com.
În al doilea rând, societatea care a fost responsabilă cu asigurarea liniștii pe Arena Națională a fost sancționată și ea contravențional cu suma de 8.000 de lei:
Trei sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 8.000 de lei, au fost aplicate societății specializate de pază și protecție, pentru nerespectarea obligațiilor ce le revin”, se mai arată în comunicat.
Și, nu în ultimul rând, pedepsiți au fost și suporterii:
Totodată, au fost aplicate opt sancțiuni complementare privind interzicerea accesului la competițiile sportive pe o perioadă de șase luni sau un an”, au mai transmis autoritățile.
În încheierea comunicatului, Jandarmeria București a anunțat că încă face verificări în privința anumitor fani, iar sancțiuni ar putea să mai fie acordate și în zilele ce urmează:
În continuare se fac verificări pentru identificarea și sancționarea altor persoane care au încălcat cadrul legal în vigoare. În final, dorim să le mulțumim tuturor celor care au respectat cadrul legal în vigoare”, se încheie comunicatul Jandarmeriei București.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER