ANALIZĂ MARIUS AVRAM ETAPA 1 | Rivalele FCSB și Rapid, tratate diferit de arbitri într-o fază identică! Explicații și argumente: „Decizia corectă este de a acorda golul”
După o scurtă vacanță de vară, iată că a început noul sezon al Superligii, un campionat care se anunță foarte interesant atât la lupta pentru titlu cât și la retrogradare. Marius Avram va încerca să afle explicațiile unor situații controvesate din meciurile de campinat.
ANALIZĂ MARIUS AVRAM ETAPA 1 | Rivalele FCSB și Rapid, tratate diferit de arbitri într-o fază identică! Explicații și argumente: „Decizia corectă este de a acorda golul”
Arbitrii noștri revin după cursuri cu testele fizice si cele teoretice, cu instrucțiuni noi, sperăm pregătiți si concentrați de la început. Chiar din prima etapă deciziile arbitrilor au fost hotărâtoare pentru unele meciuri și nu au lipsit nici controversele.
Au fost nu mai puțin de opt lovituri de la 11 metri acordate, patru dintre ele ratate ceea ce dovedește faptul că o greșeală in acest sens nu înseamnă automat viciere de rezultat, faze controversate de ofsaid, faze analizate în cabina VAR (Video Operating Room), una peste alta o etapă interesantă din punct de vedere al arbitrajului.
Voi analiza câteva dintre aceste faze pentru a vedea cum au început arbitrii autohtoni noul campionat.
Au existat etapa asta două faze aproape identice legate de ofsaid. Astfel in meciul Rapid – Sepsi a fost anulat un gol al echipei oaspete iar in meciul FCU Craiova – FCSB a fost acordat golul.
Ambele faze implică un jucător aflat in poziție de ofsaid, fără a juca mingea, aflat in câmpul vizual al portarului, faze ce necesită interpretare.
Ce spun Legile Jocului despre acest tip de faze? Marius Avram vă răspunde
Legile jocului cer două condiții cumulate pentru a sancționa un astfel de ofsaid:
Un jucător este sancționabil in poziția de ofsaid dacă “împiedică un adversar sa joace mingea sau să poată juca mingea prin obstrucționarea clară a câmpului vizual al acestuia”. Deci nu este suficient sa obstrucționeze câmpul vizual ci este o condiție obligatorie să împiedice adversarul să joace mingea.
- În ambele faze jucătorii aflați in poziție de ofsaid putem spune ca obstrucționau câmpul vizual al portarilor, dar prin natura șuturilor, unul direct in vinclu în partea opusă portarului si celălalt la colțul scurt departe de portar, nu putem spune că împiedică adversarul având in vedere că nu avea cum portarul să mai ajungă la balon
Paradoxal, la faze aproape identice avem decizii opuse din partea brigăzilor de arbitri, fapt care in mod evident ne spune ca una din cele doua este greșită.
Eu am fost întotdeauna un adept al fotbalului spectacol, al golurilor frumoase și astfel consider ca decizia corectă este de a acorda golul, cu condiția că portarul să nu fie împiedicat în mod clar să joace mingea, ceea ce in cele doua meciuri nu s-a întâmplat
Marius Avram
La Mitriță, după reluări, se vede că există contact, susține Marius Avram
Meciul Dinamo – Universitatea Craiova, scor 0-2, a avut două faze de penalty acordate de Horațiu Feșnic.
Astfel în minutul 52 Mitriță pătrunde in suprafața de pedeapsă adversă, portarul dinamovist Golubovic face un atac către minge iar in urma căderii atacantului craiovean arbitrul acorda lovitura de la 11 metri, decizie contestată de jucătorii echipei gazdă.
În urma vizionarii reluărilor am căutat sa văd dacă portarul atinge mingea sau dacă o face înainte de a atinge piciorul adversarului. Se poate observa cum atacul portarului este direct pe piciorul stâng al lui Mitriță, putând astfel fi încadrat ca o împiedicare a adversarului.
Este greu de precizat dacă atinge sau nu mingea cu vârfurile degetelor, dar având în vedere că în prima instanță are loc un contact cu piciorul, decizia lui Feșnic este cea corectă, de altfel fiind confirmată din cabina VAR de către Iulian Dima.
De menționat și decizia disciplinară, cartonașul galben corect acordat portarului, având in vedere faptul ca Mitriță rămăsese in situație clară de marcare a unui gol, în poarta fiind doar un fundaș advers.
De ce sunt minute de prelungiri mai multe?
O a doua lovitură de la 11 metri, de data aceasta în favoarea celor de la Dinamo a fost acordată in minutul 58. La o lovitură de la colțul terenului, Alexandru Crețu ia in brațe un adversar si apoi cade peste el in propria suprafață de pedeapsă.
Un fundaș care are mâinile in jurul adversarului la astfel de lovituri își asuma un risc inutil, risc ce se poate transforma facil in penalty. Decizia lui Feșnic a fost din nou corectă, confirmată si de VAR.
Ați observat probabil minutele acordate de arbitri la finalul reprizelor, minute substanțial mai multe decât cele cu care eram obișnuiți din ediția precedentă, dar fiind in linie cu ceea ce s-a întâmplat la Campionatul Mondial din Qatar.
Astfel arbitrilor li s-au transmis instrucțiuni conform cărora să contabilizeze cu strictețe orice întrerupere a jocului și să adauge la sfârșit toate acestea. Orice întrerupere care depășește 15 secunde se va regăsi într-o adăugare a timpului de 30 de secunde, între 30-45 se vor adăuga 45, peste 45 se va adăuga un minut și așa mai departe.
Remarcăm adăugarea timpului către numărul superior, scopul fiind in primul rând de a crește timpul efectiv de joc si in subsidiar este o încercare de a determina echipele să nu mai tragă de timp, având in vedere ca totul se adaugă la sfârșit. Mai sunt si alte instrucțiuni primite de arbitri pe care le voi dezvolta ulterior pe măsura ce apar în faze de joc efectiv.