Superliga de fotbal a programat a doua etapă din 2023 care a generat însă două mari evenimente: oprirea partidei la Sfântu Gheorghe de Andrei Chivulete și penalty-ul neacordat de Marian Barbu la U. Cluj – Rapid.
De fiecare dată, după cele mai importante meciuri ale etapei, voi explica fazele discutabile pentru ca iubitorii fotbalului să înțeleagă mai bine ce se întâmplă pe gazon și cum judecă arbitrii români cele mai importante faze.
Nu vreau să fiu apostolul dreptății, nu trebuie să-mi dați dreptate. Dacă v-am pus pe gânduri, înseamnă că mi-am atins scopul. Acela de a vă pune în locul arbitrilor și de a judeca rapid. Știu că nu e ușor.
O fază care a generat o întreaga dezbatere s-a petrecut în meciul U Cluj – Rapid București. În minutul 66, la un atac al clujenilor, fundașul rapidist Onea, face un atac în suprafața de pedeapsa asupra unui adversar.
Faza a avut mai multe reluări din unghiuri diferite si prezintă atât ceea ce vede arbitrul Marian Barbu in teren, cât si reluările pe care le-a avut in Video Operating Room (cabina VAR), Radu Petrescu. Astfel atacantul face un pas in lateral, pentru a proteja mingea in lupta cu adversarul.
Fundașul rapidist ataca prin alunecare și cu piciorul, la nivelul solului ii ia piciorul de sprijin atacantului, îl dezechilibrează și ii provoacă căderea. Este greu de înțeles de ce Radu Petrescu de la VAR nu și-a ajutat colegul prin chemarea acestuia să revadă faza, având în vedere că este un fault evident.
De departe cel mai important eveniment s-a petrecut în meciul Sepsi – U Craiova, meci oprit in minutul 27 de arbitrul Andrei Chivulete din cauza scandărilor xenofobe. Analizând din punct de vedere procedural vedem următoarea secvența de evenimente:
Nu discutăm despre o analiză referitor la naționalism, separatism, xenofobie, etc, ci pur și simplu procedural analizăm despre o situație prevăzută specific in regulament, scrisă “negru pe alb” și aplicată în litera ei în acest meci.
Este adevarat și faptul că în general arbitrii fac tot posibilul ca meciul să se desfășoare până la capăt și uneori mai judecă și in spiritul legilor jocului dar dacă Chivulete a avut sau nu alternativa la acest meci numai raportul observatorului ne poate edifica.
Meciul FCSB – Farul a avut multe evenimente de arbitraj. Le trec în revistă pe scurt:
Min 22: Alibec aflat in lupta cu Tamm cade in suprafața de pedeapsa a celor de la FCSB. Este adevărat ca fundașul întinde brațul și își atinge adversarul dezechilibrandu-l ușor, dar nu este suficient pentru a acorda penalty și nici simulare cum a decis arbitrul in teren.
Min 58: Cordea este faultat evident în suprafața de pedeapsă de către Popescu, iar Horatiu Feșnic acordă corect penalty și cartonas galben, atacantul aflându-se singur cu portarul într-o situație clară de marcare a unui gol.
Min 71: Omrani aflat in poziție de ofsaid întinde brațul în lupta cu un adversar și astfel acțiunea lui are impact direct asupra adversarului. Chiar dacă in final Miculescu este cel care înscrie, acțiunea lui Omrani se încadrează ca sancționabilă tocmai din motivul menționat mai sus.
Min 90: Dawa îl faulteaza pe Alibec aflat în situație clară de a înscrie un gol, perpendicular pe poartă, singur cu portarul, la limita suprafeței de pedeapsă. Anterior, într-un duel la mijlocul terenului, Tamm cere fault dar din reluările existente nu ne putem da seama dacă s-a petrecut ceva neregulamentar acolo. Decizia corectă este cea luată de Fesnic: lovitura liberă directă și cartonas roșu.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER