Andrea Compagno e pe lista neagră a lui Gigi Becali și e ca și plecat de la FCSB! De ce nu îl place deloc patronul: „E de conjunctură”
Gigi Becali a dezvăluit care este singurul motiv pentru care Andrea Compagno încă mai joacă la FCSB, dar și de ce italianul este schimbat frecvent în repriza a doua.
Andrea Compagno e pe lista neagră a lui Gigi Becali și e ca și plecat de la FCSB! De ce nu îl place deloc patronul: „E de conjunctură”
Albion Rrahmani (23 ani) a marcat o dublă în Rapid – CFR Cluj, 3-1, și a ajuns la șase reușite în patru meciuri pentru gruparea din Giulești. Numai că, Gigi Becali nu se teme și nici nu este impresionat de atacantul lui Cristiano Bergodi.
Patronul de la FCSB a mărturisit că Rrahmani nu s-ar integra în echipa de start a roș-albaștrilor pentru că nu posedă tehnică și forță. De altfel, omul de afaceri a precizat că Andrea Compagno (27 ani) joacă la FCSB doar pentru că se luptă cu adversarii și că este schimbat în repriza a doua pentru că nu este înzestrat cu abilitatea de a intra în combinații rapide cu ceilalți coechipieri.
„Rrahmani e jucător bun, dar la mine nu joacă. Ce să joace la mine? În locul lui Compagno? Nu joacă. Compagno joacă pentru că are putere, forță, e foarte puternic. Tehnică nu prea are. Rrahmani are știință, se demarcă bine și are execuție, dar nici tehnică și nici forță nu are. Și atunci pentru ce? Tehnica să zicem că o are mai avansată decât Compagno.
Tehnică înseamnă ca atunci când ai mingea să faci înșurubare sau să driblezi unu contra unu. Nu zic că e precum Compagno, e puțin mai avansat în tehnică, dar ca să joace trebuie să fie mult mai tehnic sau mult mai puternic. Deci la mine nu joacă! Ori să intre în combinații, ori să fie foarte puternic. Compagno joacă pentru că e foarte puternic.
N-ai văzut de ce e schimbat? Pentru că nu îmi convine că nu intră în combinații. Are echipa nevoie de altceva. El intră ca să țină adversarii sus, pentru că e foarte puternic și îți câștigă duelurile, dar când ai nevoie să intre în combinații și să marchezi, trebuie să joace altcineva. E de conjunctură”, a spus Gigi Becali la Fanatik.
- În acest sezon, în 13 meciuri în toate competițiile, Andrea Compagno a înscris de 4 ori, toate goluri marcare în Superliga.
- În prezent, atacantul italian este cotat la 2,5 milioane de euro de publicația Transfermarkt.