Andrea Compagno e supărat din cauza lui Gigi Becali! Dezvăluiri și supoziții despre situația și transferul atacantului FCSB: „Degeaba ai miliarde și mergi cu un sobor de preoți după tine, dacă nu ai omenie”

Andrea Compagno in meciul de fotbal dintre FCSB si CFR Cluj, contand pentru Play-off-ul Superligii Superbet, desfasurat pe Arena Nationala din Bucuresti, duminica 14 mai 2023. © FOTO:Razvan Pasarica/SPORT PICTURES
Vezi galeria foto - 4 poze

Adrian Mititelu l-a criticat dur pe Gigi Becali, patronul FCSB-ului, și i-a reproșat că Andrea Compagno, fostul său atacant, pare extrem de nemulțumit la formația bucureșteană.

Adrian Mititelu îi reproșează lui Gigi Becali că nu a avut „grijă” de Andrea Compagno: „După față îmi dau seama că el este foarte dezamăgit. Suferă foarte mult”

Gigi Becali, patronul celor de la FCSB, ar fi primit o oferta de 2.5 milioane de euro pentru Andrea Compagno, însă finanțatorul roș-albaștrilor nu a luat încă o hotărâre.

De-a lungul acestui sezon, atacantul italian s-a arătat a fi deranjat de unele declarații ale milionarului din Pipera, însă Adrian Mititelu, patronul celor de la FC U Craiova, a dat de înțeles că el este și mai iritat de atitudinea lui Becali.

Conducătorul oltenilor a spus că îl știe foarte bine pe vârful italian și a dat de înțeles că îl vede ca fiind foarte trist la gruparea roș-albastră.

„(n.r. sunteți dezamăgit de cum s-a comportat cu Compagno?) Foarte dezamăgit și nu mai vreau să spun că degeaba avem miliarde, degeaba mergem cu un sobor de preoți după noi dacă nu suntem oameni și dacă n-avem omenie în noi, echilibru.

Eu n-am mai vorbit cu Compagno de când am plecat pentru că nu-mi permit eu să vorbesc cu jucătorul unui alt club, dar am o relație foarte bună cu bunicul lui Compagno și cu alți oameni din Craiova care sunt amici cu Compagno.

După față îmi dau seama că el este foarte dezamăgit. E dezamăgit pentru că e un tip care când ratează, cum au fost ei aproape de campionat, suferă foarte mult și cred că unele declarații l-au deranjat. Asta e părerea mea nu că mi-ar fi spus mie Compagno”, a spus Adrian Mititelu pentru Fanatik.

Andrea Compagno a vorbit despre plecarea de la FCSB după 1-5 cu Rapid: „Am auzit că patronul mă vinde! Sunt supărat”

Andrea Compagno a vorbit despre o posibilă plecare de la FCSB la finalul meciului cu Rapid de pe Arena Națională, pierdut de roș-albaștri cu scorul de 1-5.

Atacantul italian a subliniat faptul că nu își dorește neapărat să părăsească echipa roș-albastră, la care a ajuns în vara anului trecut, precizând că o eventuală vânzare a sa este cauzată numai de dorința lui Gigi Becali.

Compagno a fost foarte afectat de faptul că FCSB a ratat în runda precedentă ocazia de a cuceri titlul de campioană în Superliga și a pus prestația din derby-ul cu Rapid și pe seama dezamăgirii suferite la Ovidiu.

„Sincer nu am vrut să fie așa, dar ăsta e fotbalul și mergem înainte. E o înfrângere, e 5-1, pentru suporteri nu e frumos, nici pentru noi. Am plătit prea mult înfrângerea cu Farul, dezamăgirea a fost prea mare. Nu pot să vorbesc de acest sezon, când am venit eram pe locul 14 și am reușit să ne luptăm la titlu.

Eu am fost mândru să fiu aici, nu cred că puteam să facem mai mult de atât. Repet, eram pe locul 14. Ne-am luptat cu o echipă foarte bună, Farul, cu un antrenor foarte bun. E normal, când pierzi 5-1 e o problemă de atitudine. Cred totuși că eram cu mintea la meciul cu Farul.

Până astăzi m-am gândit doar la Steaua și să dau totul pentru echipă. Am auzit că dacă vine o ofertă patronul mă vinde. Eu nu mă gândesc neapărat la o plecare, dar dacă patronul zice asta…

Eu am avut un sezon bun, am dat 21 de goluri, dar din păcate nu am ajutat Steaua să ia titlul, ăsta era visul meu, eu sunt supărat pentru asta. (n.r. – Tu nu vrei neapărat să pleci) Nu vreau, până astăzi m-am gândit să dau totul pentru echipă.

Vedem ce e mai bine pentru echipă, pentru mine. Am auzit că patronul vrea să vândă. Nu e important dacă sunt dezamăgit sau nu, asta a zis el. Nu am ajutat echipa să câștige titlul, poate că patronul nu e fericit pentru asta.

Important e să dai goluri pentru echipă, să o ajuți să-și atingă obiectivul. Când am venit, Steaua credea că nu ajunge în play-off. Am ajuns și am bătut aproape toate echipele, dar Farul a fost mai bună decât noi”, a spus Andrea Compagno, după FCSB – Rapid.

Publicat: 31 05. 2023, 11:46
Actualizat: 31 05. 2023, 13:57