Andrea Compagno, la un pas să plece definitiv de la FCSB! Meme Stoica a dezvăluit suma pentru care se vinde atacantul italian: „Nu iese în pierdere”

Mihai Stoica, președintele Consiliului de Administrație din cadrul clubului FCSB, a anunțat că Andrea Compagno, atacantul italian în vârstă de 27 de ani al roș-albaștrilor, ar putea pleca în această vară.

Andrea Compagno, la un pas să plece definitiv de la FCSB! Meme Stoica a dezvăluit suma pentru care se vinde atacantul italian

Mihai Stoica a anunțat că Valentin Crețu și Valentin Gheorghe și-au reziliat contractele cu FCSB și că roș-albaștrii s-ar putea despărți și de italianul Andrea Compagno. Principala condiție ca atacantul să o părăsească pe FCSB este ca Gigi Becali să încasese, în schimbul fotbalistului, suma pe care și-o dorește adică nu mai puțin de un milion și jumătate de euro.

„Crețu și Vali Gheorghe au reziliat azi. Încetare raporturi contractuale. Amândoi.

Dacă se oferă cât cere Gigi, Compagno pleacă, da. Și dacă vrea el să plece! Nu pleacă sub 1,5 milioane. Asta e exclus! Atât a dat pe el și niciodată nu o să vândă în pierdere. Nu e un jucător de care să vrei să scapi, n-ai cum. A fost golgheterul nostru, a marcat în meciuri extrem de importante și e un jucător foarte bun”, a spus Mihai Stoica, la Orange Sport.

Cotat la 2.5 milioane de euro de către Transfermarkt, Andrea Compagno a jucat în patru meciuri disputate până acum în acest sezon din Superliga și a reușit să înscrie două goluri în campionat. Doar într-un singur meci dintre acestea italianul a fost titular, iar în celelalte trei a intrat pe parcursul jocului. În Conference League, a jucat în toate cele patru partide disputate de către FCSB.

În stagiunea precedentă, Andrea Compagno a înscris 15 goluri în cele 27 de meciuri jucate în Superliga pentru FCSB și cinci goluri în șapte meciuri jucate pentru FC U Craiova în prima parte a sezonului.

Ilie Dumitrescu nu înțelege strategia lui Gigi Becali

Ilie Dumitrescu, fostul mare fotbalist al Stelei, are o mare dilemă în ceea ce îl privește pe Andrea Compagno. Nu înțelege de ce patronul Gigi Becali nu se mai bazează pe el, deși el a fost cel care a dorit să îl transfere de la FC U Craiova.

„Transferul lui Compagno el (n.r. Gigi Becali) l-a făcut, nu înțeleg de nu mai e în topul preferințelor lui. Compagno și-a făcut treaba, e un jucător valoros, foarte valoros. Știe să ceară mingea, se demarcă foarte bine, apare foarte bine la finalizare”, a spus Ilie Dumitrescu, potrivit Digi Sport.

 

Publicat: 22 08. 2023, 15:28