Andrea Mandorlini a anunțat noi transferuri în Gruia, după UTA Arad – CFR Cluj 1-3: „Îl știu de la Verona”

Andrea Mandorlini a anunțat noi transferuri în Gruia, după UTA Arad - CFR Cluj 1-3: „Îl știu de la Verona”
Vezi galeria foto - 4 poze

Andrea Mandorlini a anunțat noi transferuri în Gruia, la finalul meciului UTA Arad – CFR Cluj 1-3, din etapa a doua a noului sezon de Superliga.

Andrea Mandorlini a anunțat noi transferuri în Gruia, după UTA Arad – CFR Cluj 1-3: „Îl știu de la Verona”

Tehnicianul italian a vorbit despre aducerea lui Panagiotis Tachtsidis, mijlocaș defensiv grec cu mare experiență în Serie A, acolo unde a jucat, printre multe altele, pentru echipe ca Genoa, AS Roma sau Hellas Verona, la ultima fiind antrenat chiar la un moment dat de Mandorlini. Această mutare a fost deja anunțată oficial de către clubul din Gruia prin intermediul rețelelor de socializare.

Chiar dacă în urma aducerii lui Tachtsidis echipa sa a ajuns deja la 10 mutări în această fereastră de mercato, antrenorul în vârstă de 63 de ani a ținut să sublinieze după meciul de la Arad că această perioadă de transferuri încă nu s-a terminat, lăsând de înțeles că vor mai urma și alte mutări la CFR Cluj.

„Sunt foarte fericit, a fost o partidă foarte dificilă, dar vremea ne-a pus probleme. Jucătorii au făcut un meci bun și le dedicăm victoria suporterilor care au venit la meci.

Mai avem până vom fi la 100%, mai sunt și jucătorii care abia au venit și au nevoie să se adapteze. Era fundamental să câștigăm în această etapă.

Perioada de mercato este una lungă, a venit Tachtsidis pe care îl știu de la Verona, dar pas cu pas cred că vom crea o mentalitate de campioni.

Meciul cu Adana va fi foarte greu, meciul cu UTA ne-a pregătit bine. De mâine ne vom gândi doar la acel meci”, a spus Andrea Mandorlini, după UTA Arad – CFR Cluj 1-3, citat de digisport.ro.

Clubul din Gruia este foarte aproape de o mega-lovitură pe piața transferurilor

Următoarea mutare care ar putea fi oficializată de către CFR Cluj ar fi de departe cea mai spectaculoasă făcută până acum în această vară de către un club din Superliga, măcar din perspectiva numelui fotbalistului.

Asta pentru că patronul Nelu Varga a anunțat în cursul zilei de vineri că a ajuns la un acord cu ucraineanul Yevgen Konoplyanka, fost jucător la Dnipro, FC Sevilla, Schalke 04, Șahtior Donetsk și Cracovia, și fost câștigător de Europa League în 2016, alături de gruparea spaniolă, în prezent în vârstă de 33 de ani.

Ne-am înțeles cu Konoplyanka. Duminică ajunge la Cluj pentru a semna și contractul. E un jucător valoros, nu trebuie să mai spun eu că are un CV impresionant. Un jucător care știe mult fotbal și care va ajuta echipa”, a spus Nelu Varga, potrivit digisport.ro.

Publicat: 22 07. 2023, 08:51
Actualizat: 22 07. 2023, 08:52