Andrea Mandorlini a cerut, Nelu Varga s-a conformat! CFR Cluj aduce un internațional israelian pentru a-i face concurență lui Mario Camora

La finalul meciului de pe teren propriu cu Poli Iași, câștigat de CFR Cluj cu scorul de 2-0 în prima etapă a noului sezon de Superliga, Andrea Mandorlini a cerut noi achiziții, iar Nelu Varga pare că s-a conformat extrem de rapid.

Andrea Mandorlini a cerut, Nelu Varga s-a conformat! CFR Cluj aduce un internațional israelian pentru a-i face concurență lui Mario Camora

Asta pentru că presa din Israel notează că fosta campionă a României ar fi rezolvat deja aducerea unui fundaș stânga în vârstă de 23 de ani, fost internațional U21 al acestei țări, nivel la care a bifat 8 selecții, fără să reușească să marcheze.

Este vorba despre Ziv Morgan, în prezent legitimat la Ironi Kiryat Shmona, echipă care în sezonul trecut a retrogradat în liga a doua din Israel. Potrivit jurnaliștilor de la one.co.il, cele două cluburi s-ar fi înțeles deja cu privire la împrumutul acestuia în Gruia pentru acest sezon.

CFR Cluj ar urma să achite suma de 140.000 de euro în schimbul acestui împrumut, urmând ca în această înțelegere să fie stipulată și o clauză de transfer definitiv la finalul acestui sezon.

Aceasta ar urma să fie activată de către CFR doar în cazul în care ardelenii vor dori acest lucru și ar fi în valoare de 800.000 de euro. În cazul în care se va ajunge ca echipa patronată de Nelu Varga să plătească această sumă în vara anului viitor și astfel să îl transfere definitiv pe Ziv Morgan, atunci sunt șanse foarte mari că Ironi Kiryat Shmona să păstreze și un procent de 20% dintr-un eventual viitor transfer al acestuia.

În cazul în care această afacere se va perfecta, se poate spune că va fi o mutare de bun augur în primul rând pentru Mario Camora, în condițiile în care veteranul portughez, dar cu cetățenie română, nu are în prezent o dublură pe măsură, iar, în noul sistem 3-5-2 pus în practică de Andrea Mandorlini, va fi nevoit să depună un efort fizic suplimentar, pentru a sprijini foarte mult și jocul ofensiv.

Ce a spus antrenorul italian la finalul meciului cu Poli Iași

Această informație publicată de jurnaliștii israelieni cu referire la aducerea lui Ziv Morgan la CFR Cluj a venit la doar câteva ore după ce antrenorul italian al ardelenilor a lăsat de înțeles că și-ar mai dori câțiva jucători noi în următoarea perioadă.

Cred că ar trebui să mai vină câțiva jucători. Mogoș a intrat la 30-40 la sută din capacitatea lui. Știam că va fi un meci dificil, este un început, o echipă nouă, trebuie să recunoaștem că am avut și puțin noroc. Știam că o să avem probleme, până la urmă este un nou sistem. Sunt multe probleme înaintea acestei duble (n.r. cea cu Adana Demirspor din turul doi preliminar al Conference League)”, a spus italianul la finalul meciului CFR Cluj – Poli Iași 2-0. 

Publicat: 16 07. 2023, 17:29