Andrea Mandorlini a pus tunurile pe FCSB după CFR – Petrolul 1-0: „A fost o lipsă de respect pentru Hagi și Gică Popescu! Așa ceva nu am mai văzut”
Andrea Mandorlini a pus tunurile pe FCSB la finalul meciului CFR – Petrolul 1-0, disputat în Gruia în etapa cu numărul 9 din acest sezon de Superliga.
Andrea Mandorlini a pus tunurile pe FCSB după CFR – Petrolul 1-0: „A fost o lipsă de respect pentru Hagi și Gică Popescu! Așa ceva nu am mai văzut”
La finalul unui joc în care adversarii au acuzat în termeni foarte duri arbitrajul, tehnicianul italian a preferat mai degrabă să discute despre penalty-ul din care echipa patronată de Gigi Becali a reușit să câștige meciul de duminică seară, din deplasare, cu Farul Constanța.
De asemenea, Mandorlini a readus în discuție și lovitura de la 11 metri care a decis meciul dintre FCSB și CFR Cluj, decizie pe care a catalogat-o și la momentul respectiv drept greșită.
„Acel arbitraj a fost o lipsă de respect pentru Hagi, Gică Popescu, eu așa penalty nu am mai văzut. Până acum suntem mulțumiți, dar până în acest moment diferența în clasament este făcută de două penalty-uri inexistente, primite de FCSB, cu noi și cu Farul. Sunt foarte mulțumit, am arătat sacrificiu, responsabilitate. Sunt mulțumit că nu am primit gol”, a spus Andrea Mandorlini la finalul partidei CFR – Petrolul 1-0.
„Lupii galbeni” au făcut scandal după partida din Gruia
Suntem furați. De când am văzut cine ne arbitrează știam că se va întâmpla acest lucru. Nu ai voie să faci așa ceva. Cel mai mare arbitru român, cel mai important… Nu degeaba e înjurat la Ploiești. Am vrea să nu ne mai arbitreze! Nu ai voie să faci așa ceva! Îți bați joc de noi! Să ne spună… Că plătim avioane, plătim cazări… CFR nu cred că avea nevoie de așa ceva. Poate luam un punct, poate câștiga CFR, dar nu ai voie să nu vezi acel penalty. Îți bați joc de un oraș întreg.
Pe urmă, l-a dat afară pe Madorlini degeaba, săracul. Compensație, știm… Marele Kovacs… Se face că nu vede. Să ne spună să nu mai venim în ziua meciului că și așa scorul e același”, a spus Claudiu Tudor, președintele Petrolului, la final, prezent la flash-interviu.