Andrea Mandorlini, explicații după remiza din CFR Cluj – Oțelul Galați: „Am întâlnit o echipă care nu joacă cel mai plăcut fotbal”
Andrea Mandorlini, antrenorul italian de la CFR Cluj, a analizat la cald remiza cu Oțelul Galați.
Andrea Mandorlini, explicații după remiza din CFR Cluj – Oțelul Galați
Meciul dintre CFR Cluj și Oțelul Galați s-a disputat luni seară, pe Stadionul „Dr. Constantin Rădulescu” din Gruia, în cadrul etapei cu numărul 13 din Superliga și s-a încheiat la egalitate, scor 0-0.
Andrea Mandorlini a recunoscut că este nemulțumit de faptul că elevii săi au pierdut două puncte importante. De asemenea, antrenorul italian a dezvăluit de ce a fost nevoit să îl înlocuiască pe Daniel Bîrligea la pauzăa meciului.
„Nu sunt mulțumit cu acest rezultat de egalitate, ne doream să câștigăm. Nu am făcut o seară foarte bună. Am avut răbdare și am avut ocazii importante, dar luăm acest punct ca atare.
Din păcate, am avut acea problemă, a trebuit să îl schimbăm pe Bîrligea din cauza acelei probleme musculare. Așa sunt unele meciuri, ne-am creat ocazii, dar nu am reușit să marcăm.
Diferența între noi (n.r. CFR Cluj și FCSB) o fac cele trei puncte pe care le-am pierdut la București, dar e inutil să ne mai gândim. Am avut șansă astăzi, împotriva unei echipe care nu joacă cel mai plăcut fotbal, cred că puteam face mai mult.
Credeam că îl recuperăm pe Camora pentru meciul din această seară. Poate pentru meciul cu Farul, dar vom vedea. Din păcate, avem mulți jucători accidentați, dar trebuie să reușim împreună.
E un meci important așa cum sunt toate meciurile. Pentru noi, e important să ne găsim luciditatea în fața porții”, a spus Andrea Mandorlini, la flash-interviul de după meci.
În urma acestui rezultat, CFR Cluj rămâne pe locul al doilea în clasamentul din Superliga, cu 27 de puncte, la trei puncte în spatele liderului FCSB și având un avans de patru puncte față de urmăritoarea Rapid București. De cealaltă parte, Oțelul Galați urcă pe locul 9, cu 15 puncte, la egalitate cu Sepsi Sfântu Gheorghe (locul 10) și Poli Iași (locul 11).