„Un derby nu trebuie jucat, trebuie câștigat”, a spus Andrea Mandorlini, înainte de CFR Cluj – U Cluj. Italianul are experiența acestui gen de meciuri. A experimentat emoțiile și presiunea unor derby-uri mult mai tensionate și mai importante.
„Un derby e mereu un derby, când eram tânăr am jucat și în derby-ul din Torino, apoi la Genoa, ca antrenor și la Milano. Am jucat multe derby-uri. La Milano e ceva special”, și-a amintit italianul, la conferința de presă.
Ca jucător a fost prezent de 6 ori în „Derby della Mole”, Juventus – AC Torino. Mandorlini a jucat 2 ani pentru AC Torino. Italianul are o singură victorie în acest derby, într-o semifinală de Coppa Italia, când Torino a eliminat un Juventus care îl avea în poartă pe Dino Zoff și pe banca tehnică pe Trapattoni. De departe, cel mai important derby în care Mandorlini a fost prezent este „Derby della Madonnina”. În tricoul lui Inter, Mandorlini a întâlnit AC Milan de 10 ori și a câștigat de 3 ori celebrul derby al Italiei.
Andrea Mandorlini a avut parte de derby-uri de tradiție în Italia și ca jucător. A pierdut un derby al orașului Genoa, în duelul cu Sampdoria. Mai apoi, când antrena Hellas Verona, tehnicianul a fost implicat în 6 derby-uri cu Chievo. A avut 3 înfrângeri, o victorie și două egaluri în meciurile orașului.
Dar Mandorlini spune că nu s-a bucurat niciodată ca după victoria de pe Cluj Arena, din meciul tur cu U Cluj.
„După victoria de ultima dată am amintire pentru toată viața pentru că a fost una dintre serile cele mai frumoase din viața mea. Sper ca mâine să fie la fel. Pentru mine aceea a fost cea mai mare bucurie de când sunt aici. Entuziasmul pe care mi l-a dat acest derby nu mi l-a dat nici Derby della Madonnina, pe care l-am jucat”.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER