Ciprian Deac și-a cerut scuze public pentru interviul acordat de tatăl său în Fanatik, unde acesta îl acuza pe Mandorlini că nu este corect cu fiul său.
Antrenorul a vorbit pentru prima dată despre acest subiectul Ciprian Deac.
„Am vorbit cu Cipri. Cum am mai spus, pentru mine sunt toți tineri, ar putea să fie copiii mei. Am înțeles chiar și discursul pe care l-a făcut tatăl său. Cred că Cipri este un băiat norocos pentru că poate încă să vorbească cu tatăl său. Eu, la fel ca alții, nu am acest noroc. Tatăl meu nu mai este. Văd lucrurile într-o manieră pozitivă. Nu m-a atins deloc, vorbesc cu el. Au ieșit alte lucruri, care cred că nu trebuiau să iasă, dar fac parte din joc. Mulți jurnaliști, care te călăresc în momente de dificultate sau în interviuri, cum a fost acum. Am vorbit cu Cipri, îl înțeleg, știu că un tată vrea mereu să își protejeze fiii și înțeleg chiar și interviul lui. Nu înțeleg multe lucruri pe care le-a spus, dar eu nu am acest noroc să mai vorbesc cu tatăl meu, el are acest noroc și sper să o facă într-o manieră mai bună”, a spus Andrea Mandorlini despre Ciprian Deac.
Tehnicianul italian spune că a trecut peste acele acuzații, chiar dacă le consideră foarte personale.
„Lucrurile care au ieșit sunt personale. Erau foarte personale împotriva antrenorului, când am citit interviul. Dar am părul alb, cunosc multe lucruri, am experiență. Repet, el este norocos că poate vorbi cu tatăl său, poate să-i spună gândurile lui, dacă a făcut bine sau rău. Pentru mine nu s-a întâmplat nimic”, a spus Mandorlini, care l-a anunțat pe Deac că nu va avea parte de tratament special și că nu consideră pe nimeni mai presus decât clubul: „Cipri Deac e mare jucător. Îi vreau binele. Dacă e important pentru echipă, dacă eu văd că poate să joace, joacă. 5, 10, o partidă, zece partide. Nu pot să promit nimic. Nici măcar lui. Eu trebuie să mă gândesc la echipă. Pentru mine, echipa este înaintea lui Deac, în fața a tot. Trebuie să fie util pentru echipă. Pot să greșesc, dar în acest moment eu cred că facem lucrurile bine, am schimbat foarte mult. Doi jucători importanți au rămas aici: Cipri și Mario Camora. Sunt jucătorii pe care îi compar. Unul poate să accepte, Mario a jucat mereu. Apoi, clubul trebuie să evalueze. Eu evaluez pentru ceea ce trebuie să fac”, a declarat Mandorlini.
Antrenorul a transmis că chiar a încercat să-l integreze pe Deac în echipă și că sistemul 4-3-1-2 l-a folosit pentru a-l avantaja pe acesta. În acest sistem, Deac evolua în spatele atacanților: „Modulul de a juca, 4-3-1-2, l-a făcut pentru a încerca să-l pun pe Cipri în situații favorabile. Nu din contră. Pentru că au fost partide în 3-5-2, am schimbat mult, dar alegerea mea de a jucat 4-3-1-2 a fost ca să-l favorizez pe el, nu pe alții”.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER