Andrei Cordea, la un pas să rateze transferul în Germania! Două mutări anunțate oficial de clubul care a pus ochii pe vedeta de la FCSB
Andrei Cordea este la un pas să rateze transferul la Augsburg, după ce nemții au anunțat oficial două mutări chiar în cursul zilei de miercuri.
Andrei Cordea, la un pas să nu mai ajungă la Augsburg! Două transferuri anunțate de nemți
Andrei Cordea speră până în ultimul moment să prindă transferul într-o ligă de top a Europei, dar șansele să ajungă în Bundesliga sunt din ce în ce mai mici.
Augsburg a întărit serios ofensiva, după ce a anunțat că l-a luat pe Irvin Cardona, fotbalist care a impresionat în Ligue 1, în tricoul celor de la Brest.
Tot miercuri, inevitabilul s-a produs, iar Augsburg a obținut și semnătura lui Kelvin Yeboah, adus de nemți de la Genoa, echipă care joacă acum în liga a doua din Italia. Acesta vine sub formă de împrumut, însă bavarezii au opțiunea unui transfer definitiv.
Adrian Neaga este sigur: „Nu a căzut transferul lui Cordea!”
Adrian Neaga se ocupă de transferul lui Andrei Cordea și dă asigurări că transferul acestuia nu a căzut, deocamdată.
„Domnul Becali a cerut inițial cinci milioane, apoi patru milioane. Ei au venit cel mai sus cu trei milioane. Nu a căzut transferul. Transferul nu este căzut, se face dacă respectivii (n.r. – șefii lui Augsburg) dau patru milioane. Andrei Cordea a avut ofertă și din Arabia, înainte de meciul cu West Ham, atunci domnul Becali a cerut mai mulți bani”, a declarat Adrian Neaga, potrivit Digi Sport.
„Salariul îl știu eu. E puțin mai mare decât la FCSB. E de multe ori mai mare, de foarte multe ori, e normal, e Bundesliga. Transferul nu a fost în niciun moment căzut. Să sperăm că se va ajunge la un acord. Am vorbit de două ori cu domnul Becali despre acest caz”, a adăugat Adrian Neaga.
Orice jucător pe care se dau bani, pleacă! Eu bani la fotbal nu mai dau. Nu-l dau pe 3 milioane. Fără cinci milioane nu pleacă Cordea! Bani nu mai dau și vând ce vând, ca să scot banii” – Gigi Becali la Pro TV