Adrian Neaga este sigur că transferul la FC Voluntari reprezintă „un pas în față” pentru Andrei Dumiter.
Fost jucător al Stelei, Adrian Neaga este convins că Andrei Dumiter va primi „mai multe minute” la FC Voluntari, acolo unde fotbalistul a fost dorit în mod special de Liviu Ciobotariu.
„Pentru Dumiter, este un pas în față! Dacă stătea la Steaua și nu juca, nu era ok. Aici va avea mai multe minute și va avea o șansă să joace. Este un pas înainte”, a spus Adrian Neaga, la ProSport Live.
În schimb, Dinu Gheorghe vede lucrurile altfel și nu înțelege strategia roș-albaștrilor, care au adus jucători modești, precum Andrei Dumiter și Bogdan Rusu.
„Nu poți să aduci jucători care au fost la retrogradare. Ce să mai vorbim de Dumiter, de Rusu, de la Mioveni? Sunt greșeli care costă, cam un milion de euro l-au costat aceste transferuri. Să aducă doi-trei jucători pentru a lua campionatul la pas”, a afirmat Dinu Gheorghe, la ProSport Live.
Andrei Dumiter (23 de ani) a ajuns la FCSB pe 24 iulie 2021 și mai era sub contract cu formația roș-albastră până în iunie 2023.
Născut la Timișoara, atacantul a fost cumpărat de Gigi Becali de la Sepsi OSK cu 350.000 de euro.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER