Andrei Ivan dezvăluie ce le-a spus Ivaylo Petev în vestiar! Mesajul a dus la victoria Universității Craiova în derby-ul cu Rapid

Universitatea Craiova a revenit de la 0-1, în inferioritate numerică, în derby-ul de pe „Ion Oblemenco” împotriva Rapidului, câştigând cu 2-1 şi oltenii s-au apropiat la patru puncte de liderul FCSB.

Deşi nu a mai marcat de aproape opt luni, atacantul Universităţii Craiova Andrei Ivan şi-a recăpătat în ultima perioadă locul în primul 11 şi a reuşit să obţină lovitura de pedeapsă din care Alex Mitriţă a marcat golul victoriei.

Andrei Ivan dezvăluie mesajul transmis de Ivaylo Petev!

Andrei Ivan spune că şi-a anticipat revenirea în prim – plan, după o perioadă mai complicată a carierei şi a dezvăluit mesajul transmis de antrenorul bulgar Ivaylo Petev la pauza partidei cu Rapid, după o primă repriză în care oltenii nu şi-au creat nicio ocazie, dar au avut un gol anulat pentru ofsaid.

„A fost un meci bun făcut de noi, mai ales în a doua repriză, fiindcă în prima parte nu prea ne-a ieşit nimic, ne-am creat foarte puţine ocazii, dar suntem bucuroşi că am câştigat. Mister Petev ne-a spus că în prima repriză am fost crispaţi şi trebuie să ieşim să jucăm fotbal, iar a doua repriză ne-a ieşit mult mai bine.

Cât despre mine, am spus acum o lună că o să-mi revin, că o să redevin titular şi o să fiu din nou acel Andrei Ivan pe care-l ştiţi. Îmi lipseşte golul, dar o să vină şi el, important este să câştige echipa. Mai am mult de muncit şi apoi mă gândesc şi la echipa naţională. Atmosfera a fost incredibilă, le mulţumim suporterilor că au venit în număr aşa de mare să ne susţină, suntem bucuroşi că nu i-am dezamăgit şi îi aşteptăm şi la următorul meci” a declarat Andrei Ivan.

  • 23.000 de spectatori au asistat pe stadionul „Ion Oblemenco” la derby-ul dintre Universitatea Craiova şi Rapid, din etapa a doua a play-off-ului Superligii
  • Lovitura de start a fost dată de arhitectul Cristian Ciomu, cel care a creat, acum 41 de ani, stema cu leul a Universităţii Craiova
Publicat: 31 03. 2024, 14:40