Andrei Ivan își face praf colegii, într-o ieșire fără precedent la finalul meciului Universitatea Craiova – Sepsi 0-1! Căpitanul îi distruge pe coechipieri: „Nu fac față! Am fost penibili!”
Andrei Ivan a avut un discurs destul de dur la finalul meciului Universitatea Craiova – Sepsi Sf. Gheorghe 0-1, din ultima etapă a play-off-ului Superligii, în urma căruia formația din Bănie a ratat locul 3, cel care asigură prezența la finala barajului pentru preliminariile Conference League, în fața fostei campioane CFR Cluj, deși oltenii au avut parte de ajutorul celor de la Farul, care s-au impus în Gruia cu scorul de 2-1.
Andrei Ivan își face praf colegii, într-o ieșire fără precedent la finalul meciului Universitatea Craiova – Sepsi 0-1!
Practic, echipa antrenată de Eugen Neagoe avea nevoie doar să își câștige meciul pentru a se clasa pe locul 3. Nu a fost însă în stare să facă acest lucru, iar căpitanul Andrei Ivan, cel care în această perioadă este monitorizat de turcii de la Besiktas pentru un eventual transfer, după cum a informat ProSport în exclusivitate, a găsit o posibilă explicație a jocului modest practicat de echipa sa în acest meci decisiv cu Sepsi.
Internaționalul român în vârstă de 26 de ani a spus că are impresia că unii dintre coechipierii săi nu fac față presiunii atunci când sunt aproape de a realiza un obiectiv important. Ivan a folosit chiar cuvântul „penibili” pentru a cataloga prestația avută de el și coechipierii lui în acest meci.
De asemenea, atacantul Universității Craiova a apreciat că ratarea calificării în sezonul viitor al cupelor europene reprezintă o mare dezamăgire pentru clubul din Bănie și a spus chiar că această stagiune a fost una „ratată”. Nu în ultimul rând, Andrei Ivan a ținut să sublinieze că este mare nevoie ca în sezonul viitor echipa din Bănie să se prezinte diferit și să ajungă astfel să lupte cu șanse reale la titlu.
Căpitanul îi distruge pe coechipieri: „Nu fac față! Am fost penibili!”
„Nu am avut un start de meci prea bun, am fost penibili, nu am jucat, nu am fost noi. Nu știm nici noi de ce. Probabil pentru unii jucători presiunea este prea mare și nu fac față.
Nu m-am gândit deloc la meciul Farului. M-am gândit că trebuie să câștigăm azi. E un sezon ratat pentru noi, pentru că nu jucăm în Conference League, nu suntem nici pe podium și nu ne-am mulțumit suporterii.
(n.r. despre o eventuală plecare a lui Eugen Neagoe) Nu este treaba mea, cei din club vor decide ce vor face. Trebuie să arătăm mai bine și să ne batem pentru titlu. Pentru toată lumea e dezamăgire”, a spus Andrei Ivan la finalul meciului Universitatea Craiova – Sepsi Sf. Gheorghe 0-1.