Andrei Ivan (26 de ani) a fost readus la Universitatea Craiova în august 2019 de Mihai Rotaru cu gândul că va da o nouă lovitură pe piața transferurilor cu internaționalul român, însă această afacere nu este una tocmai reușită.
Mihai Rotaru a decis să plătească 1,5 milioane de euro pentru a-l transfera pe Andrei Ivan de la Krasnodar, afaceristul având în gând să-l pună pe picioare pe internaționalul român și să dea o nouă lovitură pe piața transferurilor, așa cum a făcut-o în iulie 2017 când l-a vândut în Rusia pentru 3.000.000 de euro.
Socotelile de acasă nu se potrivesc cu cele din târg, iar Andrei Ivan nu a dat randamentul așteptat de către afaceristul care finanțează echipa din Bănie. Mai mult, fotbalistul în vârstă de 26 de ani nu a mai înscris în Superliga de aproape patru luni, chiar dacă este unul dintre cei mai folosiți jucători de la Universitatea Craiova în sezonul actual.
Andrei Ivan trece printr-o adevărată criză, iar cifrele înregistrate de el în sezonul 2022 – 2023 din Superliga dovedește acest lucru. Conform unei analize făcute de GSP, internaționalul român a marcat doar patru goluri și un assist în ediția actuală, iar ultima sa reușită datează tocmai de pe 30 septembrie 2022, de la meciul jucat de Universitatea Craiova cu FC Voluntari, scor 1-1.
Asta nu e tot! Andrei Ivan nu stă bine nici la pasele decisive în acest sezon. Singurul assist al atacantului Universității Craiova l-a dat pe 16 decembrie, la meciul câștigat cu Chindia Târgoviște.
Picajul lui Andrei Ivan a venit după ce a ratat transferul la Bordeaux, formație la care a ajuns în această iarnă Alexi Pitu și care îi pregătise atacantului din Bănie un salariu anual în valoare de 1.000.000 de euro.
În această iarnă, ProSport a dezvăluit că pe numele lui Andrei Ivan a venit o ofertă în valoare de 500.000 de euro de la Kerlas Blasters, o formație care evoluează în prima ligă din India.
În noiembrie 2022, Andrei Ivan și-a prelungit contractul cu Universitatea Craiova pentru încă patru sezoane, iar acestă mutare poate avea legătură cu dorința lui Mihai Rotaru de a da lovitura pe piața transferurilor cu internaționalul român care are 17 selecții la prima reprezentativă.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER