Andrei Ivan și-a făcut planul după ce a fost ofertat din MLS. A anunțat când pleacă de la Universitatea Craiova

Andrei Ivan și-a făcut planul după ce a fost ofertat din MLS. A anunțat când pleacă de la Universitatea Craiova
  • Publicat:

Andrei Ivan (26 de ani) și-a făcut planul după ce a primit o ofertă din MLS, iar atacantul Universității Craiova a dezvăluit când va pleca din Bănie.

Andrei Ivan și-a făcut planul după ce a primit o ofertă din MLS. A anunțat când va pleca de la Universitatea Craiova

Universitatea Craiova a primit o ofertă în valoare de trei milioane de euro pe numele lui Andrei Ivan din MLS, informație dezvăluită de ProSport, iar atacantul din Bănie s-a declarat încântat de acest interes din SUA.

Andrei Ivan, cel care își serbează ziua de naștere în cantonament, a plecat alături de Universitatea Craiova în stagiul de pregătire din Turcia, însă recunoaște că și-ar dori un transfer în străinătate.

„Este al patrulea an pe care-l încep de ziua mea la Universitatea Craiova. Mereu, de ziua mea, am fost în cantonament. Sunt bucuros că sunt cu echipa și mai puțin că nu sunt cu fata mea și cu soția, dar o să treacă și acest cantonament și o să mă întorc la ele.

(n.r. Un titlu sau un transfer în străinătate?) Sincer, mi-aș dori să câștig titlul cu Universitatea și abia apoi să prind un transfer în străinătate. O să muncim aceste 11 zile în cantonament, am început tare de astăzi, să spun așa, de dimineață. Sper să avem o pregătire foarte bună și să ne reîntoarcem în cantonament mai tari”, a spus Andrei Ivan.

Andrei Ivan, despre Alexandru Ișfan și Eugen Neagoe

Andrei Ivan a vorbit și despre transferul lui Alexandru Ișfan la Universitatea Craiova, dar și despre venirea lui Eugen Neagoe pe banca tehnică a oltenilor.

Este din zona mea, nu am jucat cu el (n.r. cu Alexandru Ișfan) niciodată, dar sper să ne înțelegem bine și să demonstrăm că putem să jucăm la Universitatea Craiova. Sper din suflet să fie anul nostru. În fiecare an am spus mereu că acesta e anul nostru, dar nu a fost. Sperăm să muncim cât mai mult în cantonament și să dăm totul pe teren”, a spus Andrei Ivan la plecarea în Turcia.

Avem un antrenor nou, încă nu l-am cunoscut așa bine pe mister, sper să facă treabă foarte bună la echipa noastră și să dăm totul pe teren”, a spus Andrei Ivan.

  • 2,3 milioane de euro este cota lui Andrei Ivan, conform transfermarkt.com
  • 1,5 milioane de euro a plătit Mihai Rotaru pentru transferul lui Andrei Ivan de la Krasnodar
  • 26 de meciuri, 7 goluri și două pase decisive are Andrei Ivan în sezonul 2022 – 2023, în toate competițiile
Cornel Popescu a debutat în jurnalism la începutul anilor 2000, iar de atunci a lucrat pentru numeroase publicații de sport. Acesta este absolvent al Facultății de Jurnalism din cadrul Universității Spiru Haret. Din decembrie 2009, Cornel Popescu ocupă postul de redactor la ProSport citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Alertă de ninsoare severă emisă de meteorologii Accuweather în București. La câți centimetri va ajunge stratul de zăpadă
Alertă de ninsoare severă emisă de meteorologii Accuweather în București. La câți centimetri va ajunge stratul de zăpadă
Real Madrid tremură: Jude Bellingham riscă până la 12 etape de suspendare!
Real Madrid tremură: Jude Bellingham riscă până la 12 etape de suspendare!
Monalisa Liuba a avut o presimțire TERIFIANTĂ în ziua în care a murit pe masa de operație! DEZVĂLUIRI ȘOCANTE
Monalisa Liuba a avut o presimțire TERIFIANTĂ în ziua în care a murit pe masa de operație! DEZVĂLUIRI ȘOCANTE
Replică cu stil din partea lui Elias Charalambous pentru Răzvan Lucescu, după ce a numit ‘fake’ victoria FCSB-ului
Replică cu stil din partea lui Elias Charalambous pentru Răzvan Lucescu, după ce a numit ‘fake’ victoria FCSB-ului
UEFA a văzut ce schimbări a făcut Gigi Becali la pauză şi a reacţionat! Ce a notat forul european după „remontada” extraordinară reuşită de FCSB
UEFA a văzut ce schimbări a făcut Gigi Becali la pauză şi a reacţionat! Ce a notat forul european după…
Incredibil. Colţescu i-a recunoscut lui Claudiu Tudor că a greşit să anuleze golul Petrolului: ”A zis că poate s-a păcălit. O bătaie de joc!”
Incredibil. Colţescu i-a recunoscut lui Claudiu Tudor că a greşit să anuleze golul Petrolului: ”A zis că poate s-a păcălit.…
Daniela Crudu a ajuns piele și os, după două nașteri! Imaginile care i-au șocat pe fanii săi
Daniela Crudu a ajuns piele și os, după două nașteri! Imaginile care i-au șocat pe fanii săi
Laurette rupe tăcerea despre relaţile cu Horia Tecău, Cristi Borcea şi Ion Ţiriac. A recunoscut tot: „Se supără soţia lui!”
Laurette rupe tăcerea despre relaţile cu Horia Tecău, Cristi Borcea şi Ion Ţiriac. A recunoscut tot: „Se supără soţia lui!”
BANCUL ZILEI. Bubulina: - I-am zis soțului că aseară am călcat strâmb!
BANCUL ZILEI. Bubulina: - I-am zis soțului că aseară am călcat strâmb!
Filmul crimei din Dolj. Orbit de gelozie, un bărbat l-a ucis pe iubitul fostei soţii. Tânărul urma să îşi sărbătorească azi ziua de naştere
Filmul crimei din Dolj. Orbit de gelozie, un bărbat l-a ucis pe iubitul fostei soţii. Tânărul urma să îşi sărbătorească…
O planetă mai BUNĂ decât Pământul, la o aruncătură de băț
O planetă mai BUNĂ decât Pământul, la o aruncătură de băț
Magnatul român care le-a cerut socrilor o maşină şi o sumă de bani pentru a da drumul unei afaceri a ajuns acum la fel de bogat ca Ion Ţiriac
Magnatul român care le-a cerut socrilor o maşină şi o sumă de bani pentru a da drumul unei afaceri a…
'O terorizează! E bolnav de gelozie!' CRBL a disperat-o pe biata Olga. Relația lor are zilele numărate
'O terorizează! E bolnav de gelozie!' CRBL a disperat-o pe biata Olga. Relația lor are zilele numărate
Ruptură totală între prinții Harry și William. S-a aflat ce a făcut de Meghan Markle
Ruptură totală între prinții Harry și William. S-a aflat ce a făcut de Meghan Markle
Crimă din gelozie, în Dolj! Un bărbat l-a ucis pe actualul iubit al fostei soții, în casa acesteia. Victima venise să îi aducă flori iubitei
Crimă din gelozie, în Dolj! Un bărbat l-a ucis pe actualul iubit al fostei soții, în casa acesteia. Victima venise…
Cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Poze de colecție cu Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia Pârva
Cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Poze de colecție cu Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia Pârva
Jocuri gratuite oferite în februarie. Oferte pentru PC, săptămânal
Jocuri gratuite oferite în februarie. Oferte pentru PC, săptămânal
Jocheul irlandez Michael O'Sullivan a murit după ce a căzut în timpul unei curse
Jocheul irlandez Michael O'Sullivan a murit după ce a căzut în timpul unei curse
2025: Poți depăși o căruță pe linia continuă? Ce spune Codul Rutier
2025: Poți depăși o căruță pe linia continuă? Ce spune Codul Rutier
Laurențiu Reghecampf a cerut-o în căsătorie Corina Caciuc! Cum a reacționat mama fiilor lui, Landon și Liam
Laurențiu Reghecampf a cerut-o în căsătorie Corina Caciuc! Cum a reacționat mama fiilor lui, Landon și Liam
×