Andrei Nicolescu a vorbit despre situația în care se află Dinamo, dar și de faptul că roș-albii au pierdut un om de bază, așa cum este fundașul Lucas.
De exemplu, oficialul lui Dinamo a evitat să-l judece pe Lucas, care a plecat de la Dinamo într-o perioadă teribil de grea a clubului.
Andrei Nicolescu a dat și exemplul lui Lucas, pentru care a insistat și Ovidiu Burcă.
„Vara trecută, când l-am adus pe Lucas, ne-am implicat pentru a face acest transfer. Burcă și Glăvan credeau în calitatea lui și în ce poate aduce la echipă. De aceea am acceptat niște condiții absolut speciale. Am negociat. Lucas voia să aibă o clauză potrivit căreia să plece gratis, oricând.
Am putut să impunem acea sumă, o sumă care reprezintă cât a cheltuit clubul cu el. Cu privire la plecarea lui, e greu de comentat. Nu știu dacă pot eu să-l judec. Fiecare își face alegerile. Au fost niște argumente ale lui”, a spus Nicolescu, după cum scrie GSP.
Andrei Nicolescu a recunoscut că Dinamo se află „într-o situație excepțională” și de aceea s-au semnat contracte pe termen scurt cu jucătorii aduși recent.
„Pentru viitor și pentru prezent, trebuie să mărturisesc că am semnat niște contracte până în vară, pe care în alte condiții nu le-aș fi semnat. Dar suntem într-o situație excepțională și avem nevoie de jucători cu experiență în jocurile decisive.
Sunt contracte până în vară în cazul unor jucători care au o calitate foarte mare și pe care îi doream și pentru sezonul următor. În condiții normale, negociam contractul pe o perioadă mai mare.
Nu vreau să dau nume, sunt 2-3 contracte cu scadența până în vară. Să vedem în perioada următoare ce putem face. Dacă vom rămâne în Liga 1, probabil că vom avea premise să negociem altfel”, a completat Nicolescu.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER