După victoria cu UTA, Andrei Nicolescu a lămurit problema legată de datoria pe care o are Dinamo față de Mircea Rednic. Aceasta va fi achitată în foarte scurt timp.
Vorbim despre 32.000 de euro, echivalentul a patru salarii din precedentul mandat al „Puriului”, până să fie demis, în decembrie 2021. Administratorul special al „câinilor roșii” a dezvăluit, totodată, motivul pentru care plata nu s-a făcut până acum.
Nemulțumit de această situație, Rednic nu a ezitat să anunțe la conferința de presă premergătoare partidei că urmează să notifice clubul, în baza hotărârii judecătorești pronunțate la jumătatea lunii octombrie. Va primi, totuși, banii, în cursul zilei de luni, 4 noiembrie.
Andrei Nicolescu a explicat că procedura unui club în insolvență, cum este cazul lui Dinamo, implică acordul administratorului judiciar. În plus, a fost amânată efectuarea plății până după meci din dorința de a evita anumite interpretări.
„N-am vrut să comentăm deloc înainte, am văzut că dânsul a comentat un pic despre decizia aia, vă spun sincer că n-am vrut să plătim înainte de acest meci ca să nu se interpreteze într-un fel sau altul. Luni dimineață o să vorbesc cu Dan Gătăianțu și o să facem plata ca să închidem, pentru că e un dosar pe care noi l-am moștenit, s-a finalizat, nu am putut să intervenim pentru că era o procedură care trebuia să treacă de administratorul judiciar și cu asta basta.
Eu am spus de atâtea ori că domnul Rednic nu are o bătălie cu Dinamo, are o bătălie cu anumiți oameni cu care a colaborat la Dinamo și asta e o poveste veche, nu-i a noastră, dar de luni o să facem plata. Evident că eu îl cunosc foarte puțin pe dânsul, dar am vorbit de două ori, foarte civilizat. Nu se pune problema unei colaborări acum”, a declarat Nicolescu.
Întrebat dacă victoria obținută în fața arădenilor a spălat rușinea din derby-ul disputat în Cupa României oficialul alb-roșilor a transmis un mesaj ferm, cu riscul de a-i dezamăgi pe suporteri: în actuala stagiune se încearcă ocuparea unui loc din zona play-off-ului, motiv pentru care nu poate fi vorba despre o luptă cu marea rivală FCSB.
„Cel mai important e că ceea ce am gândit la începutul sezonului se întâmplă după jumătate de sezon. Am fost destul de obosiți astăzi, din păcate, am avut patru meciuri foarte grele în 11 zile, dintre care două cu FCSB. Ne-au întins destul de mult, dar am reușit să gestionăm cu inimă multă.
O să spun ceva ce poate n-o să placă nici suporterilor dinamoviști. Anul acesta nu ne batem cu FCSB. Dacă ne dorim să fim acolo și să fim cât mai competitivi, totuși nu suntem la nivelul ăsta. În momentul în care o să reușim să facem asta va fi o bucurie pentru noi, dar anul ăsta cred că bătălia noastră nu este cu FCSB. Pentru ce încercăm să facem, încă de anul ăsta să fim în play-off, ar fi un mare, mare plus”.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER