Andrei Păunescu, reacție despre gestul Rapidului de a folosi imnul compus de Adrian Păunescu pe materialele promoționale! „Era normal să fim întrebați noi, ca familie, dacă suntem de acord”. EXCLUSIV
Andrei Păunescu a dat Rapid în judecată după ce versurile imnului compus de tatăl său au fost comercializate de giuleșteni în diferite activități fără acordul familiei sale.
Începutul anului 2024 a adus un proces între Andrei Păunescu și clubul Rapid. Deranjat că versurile imnului compus de marele Adrian Păunescu au fost comercializate de către giuleșteni în diferite acțiuni fără acordul familiei regretatului poet, Andrei Păunescu a chemat Rapid în judecată.
După cum se arată în dosarul 1384/3/2024, de la Tribunalul Bucureşti, Andrei – Alexandru Păunescu a formulat o reclamaţie ce are ca obiect „dreptul de autor şi drepturile conexe” împotriva mai multor entităţi.
„Atât am de comentat. Acum o să fie un proces!”
Între timp, conducătorii giuleștenilor au emis un comunicat prin care și-au arătat surprinderea că au aflat din presă, nu prin înștiințare scrisă sau măcar verbală, de acțiunea lui Andrei Păunescu.
Contactat de către ProSport pentru a discuta pe tema subiectului respectiv, Andrei Păunescu s-a rezumat să declare. „Normal era ca noi din familie să fim contactați înainte și să fim întrebați dacă suntem de acord ca versurile imnului compus de tatăl meu pot fi folosite și să apară în acțiunile lor cu alcool, haine și peste tot pe unde s-au folosit de aceste versuri. Atât am de comentat și nu vreau să mai comentez absolut nimic pe durata procesului. Vă repet: atât am de comentat pe acest subiect”, a spus Andrei Păunescu.
Comunicatul Rapidului, după ce giuleștenii au aflat că au fost dați în judecată de Andrei Păunescu
Imediat, după ce au aflat, din presă, că Andrei Păunescu a dat Rapid în judecată, conducerea echipei pregătite de Bergodi a emis un comunicat.
„Am constatat cu surprindere faptul că Andrei Păunescu, fiul regretatului poet Adrian Păunescu, a acționat în judecată clubul nostru, formulând o reclamație care are ca obiect “dreptul de autor și drepturile conexe”. Mai precis, suntem acuzați că am utilizat versurile din Imnul Rapidului în scopuri comerciale.
Așa cum știu suporterii rapidiști de toate vârstele, Imnul Rapidului a fost compus de către poetul Adrian Păunescu, la începutul anilor ’80, și a devenit un simbol al rapidismului.
De atunci, „Imnul” a fost intonat de sute de mii de ori, iar pasaje din el au fost folosite, începând cu perioada aceea, pe diverse elemente simbolistice sau materiale promoționale (tricouri, căni, cărți, programe de meci etc.).În semn de respect și omagiu pentru autorul „Imnului”, sala de conferințe a stadionului poartă numele Adrian Păunescu, iar la inaugurarea arenei din Giulești, Andrei Păunescu a fost invitat, contra cost, să intoneze Imnul.
Așa cum spuneam, ne surprinde faptul că am aflat de această reclamație doar din spațiul public, fără vreo informare prealabilă verbală sau scrisă. Din respect, în primul rând pentru trecut și istorie, până nu vom primi reclamația oficială, refuzăm orice fel de polemică legată de acest subiect”.