Antrenorul lui FC Argeș, Andrei Prepeliță, spune că Arnold Garita a executat penalty-ul pe care tot el l-a obținut în meciul cu FC Voluntari deoarece acest aspect era stabilit dinainte de fluierul de start.
În fotbal există o lege nescrisă, ca jucătorul care obține o lovitură de la 11 metri să nu fie același care o și execută, deoarece, se spune, ratează. Exact asta s-a întâmplat cu Arnold Garita în timpul meciului cu FC Voluntari. Camerunezul a fost pus la pământ de portarul Mihai Popa, apoi s-a făcut de râs de la punctul cu var. Arnold Garita a executat pe mijloc, slab, pe jos, iar goal-keeper-ul a scos cu piciorul.
Antrenorul Andrei Prepeliță a explicat că l-a lăsat pe Garita să execute deoarece nu a vrut să schimbe ceea ce stabilise înaintea începerii meciului.
Arnold Garita a ratat penalty-ul și l-a lăsat pe Andrei Prepeliță cu un singur punct după acest meci, în care antrenorul lui FC Voluntari, Liviu Ciobotariu, a spus că elevii lui au ratat 18 ocazii.
„A venit acel penalty și dacă reușeam să marcăm era mult mai bine. Am întrebat (n.r. de ce portarul Popa nu a fost eliminat după acel fault), mi-a explicat după aceea (n.r. arbitrul Horia Mladinovici). Nu mai știu cum să le interpretez, probabil că nici dânșii. Nu cred că influențează foarte mult.
Garita e atacant, are nevoie de goluri, era primul pe listă, și-a asumat o responsabilitate. Toată lumea plătește pentru greșelile pe care le face. La eliminare, la primul fault, mi s-a părut ușor acordat. Stau arbitrii, probabil că li se transmite ceva din camera VAR… Nu ne legăm de arbitraj, ne doream astăzi să obținem a doua victorie.
Am început bine jocul, ne dădea speranțe. După aia, după niște greșeli simple, am pus adversarul în situația de a marca și a scăzut încrederea noastră”, a declarat Andrei Prepeliță, la finalul meciului dintre FC Argeș și FC Voluntari.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER