Andreias Calcan nu regretă că a dat de pământ cu străinii lui FC Argeș după turul barajului cu Dinamo: „Trebuia mult mai repede să am acel discurs”. A fost acuzat din toate direcțiile: „M-au făcut blatist!”
Andreias Calcan (29 de ani) a trecut peste dezastrul suferit de FC Argeș la barajul cu Dinamo și spune că nu le poartă pică roș-albilor.
Andreias Calcan nu regretă că a dat de pământ cu străinii lui FC Argeș după turul barajului cu Dinamo: „Trebuia mult mai repede să am acel discurs”
Unul dintre cei mai vocali fotbaliști ai lui FC Argeș după barajul de coșmar cu Dinamo, Andreias Calcan, pare să își fi regăsit liniștea odată cu transferul la U Cluj. Fotbalistul în vârstă de 29 de ani susține că a trecut, emoțional, peste retrogradarea piteștenilor, dar își menține atitudinea furibundă la adresa jucătorilor străini, pe care i-a acuzat după meciul de pe Arena Națională că nu trag la aceeași căruță cu restul coechipierilor.
Fotbalistul spune că ceea ce a spus la TV nu a fost decât o repetiție a discursului pe care l-a avut în vestiar și regretă că nu a făcut publice aceste afirmații mai devreme.
„Sincer, mi-a trecut supărarea, chiar dacă nu sută la sută. Am fost foarte afectat după primul meci, un rezultat umilitor, chiar nu mă așteptam. Felicitări celor de la Dinamo, au meritat per total să revină în Liga 1, însă nu voi uita curând acel 1-6 de pe Național Arena.
(n.r. Regreți declarațiile de după meciul tur?) Nu, nu, nu, niciodată! Trebuia mult mai repede să am acel discurs. Deși am avut unul similar în vestiar, înaintea acelei partide. E greu să mai vorbesc acum, nici nu mai vreau. A fost un moment greu după acel baraj”, a declarat Andreias Calcan, potrivit GSP.
Nu știu ce să mai zic, poate unii colegi ai mei știu să vă spună mai multe. Să-i chemați și pe străini la interviuri! Ei sunt de un an aici și ar trebui să știe care e situația la club
Să-i chemați și pe cei străini să vorbească. S-a spus ce probleme sunt la club, poate nu direct, dar mai voalat așa. E păcat să ajungem aici. Două luni de zile numai eu și cu băieții români știm cât am tras ca să ajungem aici. Sunt două tabere în vestiar. am încercat să facem una, dar asta a fost comunicarea, asta a fost strategia, organizarea.
– Andreias Calcan, după Dinamo – FC Argeș 6-1
Nu ar fi semnat cu Dinamo după baraj, dar a fost aproape de „câini” în trei rânduri
Andreias Calcan a recunoscut că nu ar fi acceptat o eventuală ofertă de la Dinamo pentru noul sezon, dar spune că a fost la un pas să îmbrace tricoul „câinilor”.
În meciul retur, disputat la Mioveni, Andreias Calcan a făcut un faul stupid la scorul de 4-1 pentru FC Argeș și a văzut al doilea cartonaș galben, moment în care soarta barajului, practic, s-a decis.
„Am fost, am fost (n.r. acuzat)! Și de suporteri, și de toți. M-au făcut blatist, m-au făcut în toate felurile, de aceea am și decis să plec. Mai aveam un an de contract
Ca o paralelă, și Alibec a făcut o greșeală la Craiova, a luat cartonaș roșu, n-a jucat în meciul decisiv al Farului cu FCSB, iar constănțenii puteau pierde campionatul. Domnul Hagi a ieșit și și-a apărat jucătorul. La FC Argeș nu a ieșit nimeni să mă apere!
Aș fi respins-o categoric (n.r. oferta de la Dinamo, dacă ar fi venit). Din cauza acestui motiv, să nu mai creez polemici. A fost un haos după acel meci. Mi-au pătat imaginea. Niciodată nu poate nimeni să-mi pună la îndoială integritatea.
De trei ori am fost aproape să semnez (n.r. cu Dinamo)! Cel mai aproape când am terminat junioratul, am stat la Săftica o perioadă, o lună. Din diferite motive nu s-a făcut. Plus alte două dăți în care am fost aproape. Însă eu am dat totul pentru clubul la care am jucat.”, a mai spus Andreias Calcan, potrivit GSP.