Anghel Iordănescu pune pe lista neagră de la FCSB cei mai buni fotbaliști ai lui Gigi Becali, după eșecul suferit pe Arena Națională, scor 0-2, cu Oțelul Galați.
Fostul selecționer a fost prezent la meci și a numit trei jucători, printre cei mai valoroși ai roș-albaștrilor, care l-au dezamăgit crunt.
Iordănescu senior nu a fost deloc impresionat de meciul disputat pe cel mai mare stadion al țării și s-a declarat dezamăgit de jucătorii de la FCSB care cochetează cu echipa națională.
Fostul selecționer i-a numit pe Florinel Coman, Darius Olaru și Adrian Șut printre cei care nu s-au ridicat la nivelul așteptărilor și a tras un semnal de alarmă cu privire la prezența acestora la Campionatul European de anul viitor.
„Am fost la meciul FCSB – Oțelul Galați ca microbist, om de tribună. Vă spun sincer, chiar nu mi-a plăcut ce am văzut. Mă refer în mod special la FCSB, mă refer la jucătorii de echipă națională.
Mă refer la Coman, da! De ce să nu o spun direct? La Florinel, la Darius Olaru, să zicem Adrian Șut. Jucători care își doresc să joace în vară la un Campionat European. A zis foarte bine Mircea Lucescu.
Va fi o emulație, o competiție. Și eu cred la fel, îmi doresc la fel, dar m-a surprins. Să zicem că au fost după calificare și că această emulație va veni și ar trebui să fie”, a declarat Anghel Iordănescu, la Fanatik.
După meciul FCSB – Oțelul 0-2, Iordănescu l-a făcut praf pe Elias Charalambous pentru postura în care se află la FCSB și, totodată, l-a felicitat pe antrenorul gălățenilor, Dorinel Munteanu.
„Această emulație ar trebui să apară și la nivelul conducătorilor, la nivelul cluburilor, la nivelul jucătorilor și la nivelul antrenorilor.
Până la urmă, să stai pe bancă și doar să aplauzi, în loc să intervii energic și să încerci să schimbi ceva din jocul echipei tale, în loc să ai o reacție, tu nu faci altceva decât să privești. Mi-a plăcut enorm de mult echipa lui Dorinel Munteanu. De Dorinel nu mai îmi place de mult timp. A îmbătrânit la fel ca mine. Mi-a plăcut Dorinel și nu Florinel. Dorinel Munteanu are o echipă după chipul și asemănarea sa, o echipă care își dă sufletul pe teren.
Ceea ce m-a surprins, pe lângă că a fost superioară fizic, a dominat și a controlat partida tehnico-tactic. A jucat simplu, eficient, din o atingere sau două. Cisotti, luați-l și naturalizați-l. Revin la jucătorii noștri. Trebuie să își ridice nivelul până la Euro. Inclusiv jucătorii titulari care, jos pălăria, și-au făcut datoria”, a mai spus Anghel Iordănescu.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER