Antonio Sefer, gata să plece de la Rapid! Victor Angelescu și Dan Șucu, sub presiune: „Aștept banii pe el!” Ce sumă imensă este în joc | EXCLUSIV
Antonio Sefer este tot mai aproape să ajungă în Belgia, iar Florin Manea nu renunță și așteaptă un procent de 30% dintr-un viitor transfer al jucătorului care a impresionat în Giulești.
Florin Manea așteaptă banii pe Antonio Sefer
Victor Angelescu și Dan Șucu sunt sub presiune înaintea unei mutări care se poate realiza chiar marți. Florin Manea speră ca transferul lui Antonio Sefer să se realizeze, mai ales că așteaptă un procent important de pe urma mutării. Fotbalistul ar fi aproape să ajungă în campionatul Belgiei.
„Dacă se face azi transferul lui Antonio Sefer, aștept banii pe el! Procentul este 30%, așa cum este și în cazul lui Rareș Ilie”, a spus fostul impresar al jucătorului, pentru ProSport.
Dacă transferul se face pentru 700.000 de euro, atunci Florin Manea ar urma să încaseze o sumă importantă: 210.000 euro.
„Au fost și sunt cluburi interesante de Antonio Sefer. Dacă vor plăti cât cerem noi sunt șanse să plece. Nu pot să vă spun (n.r. – cât cere Rapid). Nu are clauză de reziliere. Sunt negocieri între cluburi. Există interes. Acum nu știu dacă va fi importantă, dar interes există. (n.r. – Belgia?) Există și din acel campionat interes”, a declarat Victor Angelescu, conform Fanatik.
Florin Manea pariază pe Antonio Sefer: „Prima ligă din Belgia i se potrivește!”
Fostul impresar al lui Antonio Sefer crede că în Belgia fotbalistul poate să arate de ce este în stare.
„Eu nu știu nimic, dar dacă este adevărat interesul, atunci cred că prima ligă din Belgia i se potrivește lui Sefer. Este bine pentru el să se ducă acolo! Deocamdată, eu cred nu poate să joace în Franța sau într-o altă ligă de top din Europa”, a punctat fostul impresar al jucătorului din Giulești.
Antonio Sefer și-a prelungit contractul cu Rapid
Mijlocașul de bandă și-a prelungit contractul cu Rapid până în 2025, după ce a refuzat-o pe Hapoel Beer Sheva.
„Sunt foarte fericit, am puține emoții, pentru că este cel de-al doilea contract cu Rapid. Sunt fericit că voi continua cu echipa mea de suflet, cu Rapid București. Este o mândrie și o onoare să port în continuare tricoul Rapidului și sper ca alături de echipă și de staff să avem evoluții foarte bune, să îmi ajut echipa cât mai mult. Sper să dau cât mai multe goluri și să ofer cât mai multe assisturi. Rapid înseamnă enorm, este un stil de viață. Mă mândresc că sunt la Rapid și mereu merg cu fruntea sus, pentru că este un brand în România și în Europa”, a declarat Antonio Sefer după ce a semnat contractul.
- 22 de ani are Antonio Sefer
Sunt ceva discuții, sunt câteva propuneri pentru câțiva jucători de la noi, însă, momentan, sunt doar discuții. Poate puțin mai avansate pentru Toni Sefer. Sunt discuții. Dacă vor fi finalizate, o să aflați” – Daniel Niculae, președinte Rapid