Ioan Ovidiu Sabău, antrenorul echipei Universitatea Cluj, a fost deranjat de canicula din prima etapă, atunci când a fost cod roșu la mai multe partide.
Sâmbătă şi duminică, dacă ne-am uitat pe harta României, a fost cea mai mare parte a ţării sub cod roşu de caniculă, cu temperaturi de 41 de grade.
Fostul mare fotbalist propune ca sezonul să înceapă în luna august și nu în luna iulie ca în momentul de față.
„E foarte greu, adică e greu să mergi în centru la plimbare cu familia dar să mai joci și fotbal… Aici eu cred că FRF, LPF și televiziunile trebuie să regândească acest sistem.
Suntem primii la reluat campionatul, încă de acum, în condițiile în care sunt multe etape în care nu se joacă intermediare.
E abia început de campionat, se poate juca din 3 în 3 zile, în plus ar trebui regândit și la liga a doua și a treia, nu mai sunt echipe care să dorească să meargă în Turcia sau Austria.
Noi plecăm pentru că ligile secunde se reiau târziu și nu avem adversari în România, altfel am sta aici și am cheltui mai puțin.
Oamenii din FRF și LPF ar trebui să regândească startul, să ne mai întrebe, să ne mai consulte, să ne mai întrebe și pe noi. E foarte greu pe canicula asta să ai calitate, să ai ritm.
Abia când se va întâmpla o nenorocire, o să înceapă să gândească!
Eu cred că ar trebui să începem în august, argumentul că avem echipe în cupele europene nu e valabil. Se pot juca amicale, uitați-vă la alte campionate. Iar în august e un pic mai bine ca acum.
Acum nu se poate juca fotbal, înțeleg rațiunile financiare dar trebuie să se mai gândească unii și la jucători”, a declarat Ioan Ovidiu Sabău la Radio Sport Total FM.
Înțelegem situația, însă, în același timp, practicarea jocului de fotbal, inclusiv în aceste condiții, reprezintă o situație asumată de toată lumea. Ăsta e programul, este vorba de numărul de etape, formatul și modul în care arată anotimpurile la noi în țară Justin Ștefan, secretar general LPF
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER