După înfrângerea cu Petrolul, scor 1-2, antrenorul interimar de la Botoșani a venit cu reproșuri dure la adresa arbitrajului.
FC Botoșani, ultima clasată din Superliga, a pierdut pe terenul celor de la Petrolul Ploiești, scor 1-2, în cea de-a 17-a rundă din campionat. După înfrângerea de pe „Ilie Oană”, Andrei Patache l-a criticat în termeni duri pe centralul Viorel Flueran pentru deciziile sale controversate. Interimarul moldovenilor crede că există o conspirație împotriva echipei sale, dar și împotriva lui Dinamo, cele două fiind pe ultimele poziții în clasamentul Superligii.
„Muncim și vrem să jucăm pe teren! E a opta sau a noua greșeală. Noi și Dinamo suntem cele mai dezavantajate echipe. Vrem să fim arbitrați corect, nu ajutați. Noi n-am câștigat anul ăsta, ne-a afectat moral golul primit. Ne cade greu. Luăm gol după o decizie unde toți zic că nu a fost.
Avem VAR, nu? Nu e pentru toată lumea? La ei stă și analizează un ofsaid… vor să tragă liniile invers. La noi dau drumul la joc imediat. Asta e realitatea! Am făcut un joc bun în prima repriză, din păcate nu am avut noroc în fața porții.
Au fost și plusuri, am dat gol. Ăsta e un plus. O decizie schimbă soarta unui joc. Moralul nostru nu e bun, n-am mai câștigat de anul trecut. E greu și apăsător, dar am încredere în toți că o vom scoate la capăt”, a declarat Patache.
Petrolul: Zima – Doua, Papp, Huja, Țicu – Jefferson, Seto, Diomande – Musi, G. Grozav, Jair Rezerve: Eșanu – Pedro Justiniano, Garutti, D. Radu, Mitrov, M. Roman II, I. Răducan, Omrani, Abusashvili Antrenor: Florin Pîrvu
Botoșani: Ducan – R. Benzar, Mutombo, Țigănașu, A. Dragu – Dican – G. David, Ed. Florescu – C. Petro, M. Ilicic, N’goma Rezerve: G. Ureche – Șeroni, F. Adams, Mouaddib, Olinga, Cărăușu, Pinson, Casap, Drole Antrenor: Andrei Patache
Stadion: Ilie Oană (Ploieşti) Arbitru: Flueran Viorel Nicusor (Craiova), A1: Mitruţi Daniel (Craiova), A2: Popescu Adrian (Craiova), Arbitru VAR: Chivulete Andrei Florin (Bucureşti), Arbitru AVAR: Slabu Stelian (Braşov)
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER