Antrenorul interimar al oltenilor, mesaj după FC U Craiova – Rapid 3-5: „Vreau să nu mai fie scoruri care te omoară de pe bancă!”. Unde a greșit echipa lui Adrian Mititelu

După FC U Craiova – Rapid, scor 3-5, în runda a șaptea din Superliga, Dan Vasilică, antrenorul interimar al grupării din Bănie, a tras câteva concluzii extrem de dure.

Dan Vasilică, deranjat de eșecul din meciul cu Rapid: „Nu am reușit să remediem problemele pe care le avem”

FC U Craiova, care l-a demis recent pe Nicolae Dică, a bifat o nouă înfrângere în Superliga. După eșecul din meciul cu Rapid, scor 3-5, Dan Vasilică le-a reproșat jucătorilor săi că primesc goluri mult prea ușor.

„Ne cerem scuze pentru rezultat. Se pare că nu am reușit să remediem problemele pe care le avem. Jucăm foarte deschis, dar nu suntem omogeni. Ne fură de multe ori faza ofensivă și nu reușim să ne repliem. Am încercat să îi surprindem, am marcat, dar lacunele și-au spus cuvântul. Primim goluri foarte ușor.

Cred că meseria de antrenor, în cazul de față de antrenor interimar, presupune să treci prin asemenea momente. Face parte din bagajul unui antrenor. Nu pot să le răspund celor care mă contestă. Ei pun suflet și vor să vadă spectacol în favoarea lor. Am făcut spectacol doar pentru adversari.

Ar fi simplu să nu mai primim. Se lucrează la asta. Jucătorii sunt foarte profesioniști. Mi-aș dori să marcăm, dar să nu primim. Vreau să nu mai fie scoruri care te omoară de pe bancă!”, a declarat Dan Vasilică la finalul meciului.

  • În etapa anterioară de campionat, formația olteană a pierdut cu Petrolul Ploiești, scor 3-4.

Dragoș Albu, semnal de alarmă după înfrângerea cu Rapid: „Nu mai merge așa, e clar că avem de lucru”

După cele 5 reușite ale Rapidului, Dragoș Albu a spus că FC U Craiova trebuie să încerce să nu mai primească atât de multe goluri.

„Din păcate, nu a ieșit așa cum ne așteptam noi, felicitări Rapidului, cred că au meritat, au fost mai buni decât noi. Nu ne regăsim, din păcate. Din fericire, reușim să înscriem goluri, dar din păcate, luăm și foarte multe. Este o problemă pe care trebuie să o remediem cât mai repede, nu mai merge așa, e clar că avem de lucru.

Noi avem un contract de fotbaliști profesioniști, această întrebare ar trebui adresată conducerii. Eu nu sunt aici să îmi dau cu părerea cine trebuie să vină antrenor sau ce ar trebui să facă antrenorul. Am primit goluri foarte ușoare, pe niște greșeli care nu trebuiau să se întâmple. Însă trebuie să remediem aceste greșeli, nu mai merge așa, e clar”, a spus Dragoș Albu la finalul meciului FC U Craiova – Rapid 3-5.

Publicat: 26 08. 2023, 08:22
Actualizat: 26 08. 2023, 08:40