Antrenorul, ofertat în direct la TV de patronul echipei din Superliga: „Să îmi dea un SMS”

Adrian Iencsi se afla în studioul TV de la Pro Arena când Valeriu Iftime, patronul lui FC Botoșani, a intrat în direct și l-a invitat pe antrenor la negocieri.

FC Botoșani a rămas fără antrenor după demisia lui Mihai Teja, însă Valeriu Iftime n-a stat mult pe gânduri și l-a chemat pe Iencsi la negocieri, făcându-i acesta propunerea în cadrul emisiunii televizate.

Adrian Iencsi, din studioul TV direct la negocierile cu Valeriu Iftime!

„Dacă o să faceți o analiză, o să vedeți că s-ar putea să fie mai potrivit pentru FC Botoșani Adrian Iencsi decât Andrei Prepeliță. Chiar am avut o discuție cu cineva, care printre doi-trei antrenori pe care i-a numit, l-a menționat și pe Adrian Iensci și chiar m-am uitat.

Eu îl confundam la un moment dat. Chiar nu fac glume. Acum însă am o teamă, pentru că am încercat ceva cu Teja și nu a ieșit ce trebuie. Acum îmi e un pic teamă și aș vrea să merg cu cineva care a mai trecut pe la Botoșani.

Eu nu sunt din fotbal și eu aleg antrenorii mai ales din puncte de vedere uman și tocmai pentru asta trebuie să-i cunosc. Chiar îl rog pe Adrian să-mi dea un SMS”, a declarat Valeriu Iftime la Pro Arena.

Adrian Iencsi are 47 de ani și de-a lungul carierei a antrenat la CS Corbeanca, Popești Leordeni, FC Voluntari, FC Hunedoara, Sporting Turnu Măgurele, Foresta Suceava, Unirea Jucu, Dunărea Călărași, Pandurii Târgu Jiu, Rapid București, Universitatea Craiova II, iar în prezent se află pe banca celor din Sighetu Marmației.

În calitate de tehnician al clubului, Mihai Teja a adunat 18 meciuri în toate competiţiile pentru FC Botoșani (16 în campionat şi 2 în Cupa României), acumulând 5 victorii, 7 egaluri şi 6 înfrângeri.

Publicat: 13 11. 2022, 14:16
Actualizat: 13 11. 2022, 15:13