Antrenorul pe care Meme Stoica vrea să-l aducă la FCSB. Managerul general al vicecampioanei României a recunoscut tot. „Mi-aș dori!”
Meme Stoica, managerul general al formației FCSB, a dezvăluit numele antrenorului pe care vrea să îl aducă la vicecampioana României
Antrenorul pe care Meme Stoica vrea să-l aducă la FCSB. Managerul general al vicecampioanei României a recunoscut tot
Deși echipa este condusă de Mihai Pintilii și Leo Strizu, Meme Stoica nu s-a ferit să recunoască faptul că și-ar dori ca pe banca tehnică a vicecampioanei României să se afle Cosmin Olăroiu, antrenorul care de curând a câștigat Supercupa Emiratelor Arabe Unite.
După ce a ținut să transmită că Gigi Becali merge foarte rar pe la baza de antrenament a celor de la FCSB și că există și alte echipe la care patronii intervin, Meme Stoica a afirmat că și-ar dori să îl aducă pe Cosmin Olăroiu pe banca tehnică a roș-albaștrilor.
„Chestia asta se întâmplă şi prin alte părţi. Este, poate, totală. La noi, Gigi vine o dată sau de două ori pe an în bază. La asta mă refer eu, că în alte părţi sunt implicări şi la antrenamente.
A fost şi sunt şi probabil că vor fi. (n.r. da, dar asta nu înseamnă că asta e normalitatea) Nu am spus asta. Şi eu mi-aş dori ca antrenor la noi să fie Cosmin Olăroiu. Dar nu se poate”, a recunoscut MM Stoica, la Orange Sport.
Ce spunea Cosmin Olăroiu despre o posibilă revenire la FCSB
La finalul anului 2022, jurnalistul Dan Udrea dezvăluia că a discutat cu Cosmin Olăroiu despre o posibilă revenire la FCSB, iar antrenorul i-a dat asigurări că nu ar avea probleme cu Gigi Becali dacă ar dori să se întoarcă la trupa roș-albastră.
„Vorbeam acum cu el, în Qatar și l-am întrebat dacă s-ar întoarce el la FCSB. Şi a spus: ”Pentru mine ar fi foarte simplu. Dacă eu intru în vestiarul ăla, domin doar când intru. Nici nu trebuie să mai… Domin vestiarul din start”. Cum se întâmplă cu Dan Petrescu.
Dar dacă, prin absurd să spunem, mă pune antrenor la Real – zicea Oli – am o problemă mare. Pentru că acolo e complicat, nu mai ajunge ce cunoştinţe am eu, contează cum te poţi impune în faţa unor jucători care, în primul rând, nu te văd ca pe unul care a câștigat Champions League, care are o anumită faimă”, a spus jurnalistul Dan Udrea, conform sursei citate mai sus.