„Anturajul”. Cum a ajuns Sidibe să rateze transferul la FCSB, deși Becali și Mititelu aveau un acord

Foto: Sport Pictures
Vezi galeria foto - 4 poze

Mihai Stoica, președintele Consiliului de Administrație de la FCSB, a venit cu dezvăluiri suplimentare despre transferul mijlocașului Sekou Sidibe de la FC U Craiova.

Sekou Sidibe, mijlocașul divizionarei secunde din Bănie, a fost la un pas să semneze cu FCSB, însă totul a picat din cauza „anturajului” jucătorului cu cetățenie belgiană, chiar dacă Gigi Becali și Adrian Mititelu s-au înțeles inițial în privința mutării.

Meme Stoica a dezvăluit cum a ajuns Sidibe să rateze transferul la FCSB

Conducătorul campioanei României a vorbit despre negocierile căzute în ultima clipă cu Sekou Sidibe, extrema dreapta de 23 de ani de la FCU Craiova. Chiar dacă echipele se înțeleseseră, pretențiile belgianului și ale impresarilor și apropiaților acestuia au fost prea mari. Interesant este că după ce negocierile au eșuat, Sidibe s-a întors joi aseară din București la Craiova cu trenul.

„Cluburile erau înțelese, a avut prea multe pretenții. Sunt foarte multe persoane imprevizibile în anturajul lui Sidibe. Nu am ce să detaliez. Deja trebuie să decidă Gigi pe cine scoate din lot. Mai trebuie unul care să nu aibă drept de joc în campionat.

Ce e sub vârstă și cei formați de club nu pot fi înlocuiți. Andrei Vlad e sub vârstă, dar e format de club. Nu știu ce să mai zic. Trebuie să alegi un jucător. Dacă mai vine unul, trebuie scoși doi”, a declarat MM Stoica, la PrimaSport.

Gigi Becali a confirmat totul pentru Prosport

Gigi Becali ajunsese miercuri seară la un acord cu Adrian Mititelu pentru trecerea mijlocașului născut Costa de Fildeș de la FC U Craiova la FCSB. Totul a picat atunci când mijlocașul a cerut primă de instalare, iar impresarul a solicitat și el comision pentru această mutare.

„Sidibe a venit cu pretenții la FCSB! El a vrut bani la semnătură, 12.000-14.000-15.000 de euro. Impresarul a cerut și el comision.

Nu sunt dezamăgit de faptul că a picat transferul lui Sidibe. Eu l-am dorit pe Sidibe ca să-l ajut pe Adrian Mititelu. Oricum, Sidibe nu avea loc pe listă (n.r. – lista UEFA)”, a spus Gigi Becali, conform prosport.ro.

 

Publicat: 06 09. 2024, 12:46